Părintele Efrem Katunakiotul despre această viață

Sfântul Munte

20 ianuarie 1988

Iubitele mele suflete în Hristos G. și V.,

Vă îmbrățișez și vă sărut părintește.

Am primit pachetul vostru după ce ați venit din Egipt, și vă mulțumesc mult.

Am întârziat să vă scriu pentru că și eu am o perioadă de încercări, iar acum pentru a vă scrie mă silesc pe mine însumi.

Nici nu știu ce să vă scriu.

………

Mi-au scris și Elena cea „sfântă” și Elena M. Nu au probleme serioase pentru a le răspunde.

Experiența de mulți ani pe care am dobândit-o m-a învățat că toate cele de sub cer sunt deșarte și mincinoase.

Mă întrebați cum văd lumea și toate cele pământești?

Mă apropii de vârsta de șaptezeci și șase de ani și vreau să plec cât mai curând. Lumea aceasta are numai suferințe și amărăciuni și rar, foarte rar, bucurie.

Dar unde voi merge? Aceasta este o mare problemă pentru mine. Este o problemă foarte întristătoare și obositoare.

Omul se chinuiește în această lume.

Acum îmi aduc aminte de starețul nostru, de bătrânul Iosif, care adesea spunea: „Vreau să plec, am obosit mult. Toată viața mea a fost o mucenicie”.

Acestea ni le spunea adesea, dar noi fiind încă tineri, nu înțelegeam importanța cuvintelor lui. Acum însă înțeleg ce voia să spună bătrânul cu aceste cuvinte izvorâte din lăuntrul său, din experiența sa.

În sfârșit, nu vreau să vă amețesc cu ale mele, căci le aveți pe ale voastre.

Vă sărut părintește,

Părintele Efrem Katunakiotul

(Colecția Părinți Athoniți, 8, „Starețul Efrem Katunakiotul”, Ieromonahul Iosif Aghioritul, Editura „EVANGHELISMOS”, 2004)