Rugăciune către Maica Domnului

Când ne întoarcem către Maica lui Dumnezeu în rugăciunile noastre, ar trebui să înţelegem mai des decât ni se întâmplă s-o recunoaştem că orice rugăciune pe care i-o oferim înseamnă aceasta: „Maica lui Dumnezeu, L-am ucis pe Fiul tău. Dacă tu mă ierţi, înseamnă că pot fi iertat. Dacă îmi refuzi iertarea, nimic nu mă mai poate salva de la osânda veşnică”.

Este uimitor că Maica lui Dumnezeu, în tot ce ni s-a revelat în Evanghelie, ne-a făcut să înţelegem şi ne-a dat îndrăzneala să venim la ea cu această rugăciune, pentru că nu putem spune nimic altceva. Pentru noi ea este Maica lui Dumnezeu. Ea este cea care L-a adus pe Dumnezeu însuşi în condiţia noastră pământească, în sensul acesta insist asupra termenului de „Maica lui Dumnezeu”.

Prin ea, Dumnezeu a devenit Om. El s-a născut într-o stare omenească datorită ei. Iar ea nu este pentru noi doar un instrument al întrupării. Ea este cea a cărei predare personală în mâinile lui Dumnezeu, a cărei dragoste de Dumnezeu, promptitudine de a fi orice voieşte Dumnezeu, a cărei smerenie au fost într-un asemenea grad, încât Dumnezeu s-a putut naşte din ea. La unul dintre cei mai mari sfinţi şi teologi din secolul al XlV-lea se găseşte un pasaj despre Maica lui Dumnezeu în care spune că „întruparea ar fi fost imposibilă fără acel «Iată roaba Domnului» al Fecioarei, în aceeaşi măsură în care ar fi fost imposibilă fără voinţa Tatălui”, întâlnim aici o deplină împreună-lucrare dintre ea şi Dumnezeu.

Din Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, Editura Sophia, Bucureşti, 2006, p. 144-145