La originile toponimului Chişinău

Denumirea oraşului Chişinău a început să-i intereseze pe oamenii de ştiinţă de mai multă vreme şi mai ales după 1812, când acest orăşel din centrul Basarabiei a fost ridicat la rang de centru al regiunii anexate la  Imperiul  Rusiei.  În  această privinţă şi-au  expus  părerea  mai  mulţi istorici  atât  români,  cât  şi  străini.  Una  din  primele  ipoteze  e  că denumirea oraşului provine de la o noţiune mai veche din limba română care desemna o sursă de apă – un şipot, un izvor, o cădere de apă. Ca localitate este atestatăîn sec. al XV-lea pe malul drept al râuleţului Bâc,  lângăun izvor puternic, de unde multă vreme populaţia s-a alimentat cu  apă.

Celebrul  istoric şi  filolog  român  B.-P.Hasdeu  a  considerat  că numele  Chişinău  provine  de  la  termenul  “Chişinău”  (cheşene)  prin mausoleu, cavou, cupolă şi a apărut pe locul unei “selişti tătăreşti”. În  izvoarele  istorice  medievale  noţiunea  de  “selişte”  desemna  de  regulă,  o  aşezare  umană care  în  anumite  împrejurări  a  fost  părăsită,  rămânând mai multăvreme nepopulată. Istoricul  basarabean  A.Boldur  aduce  trei  versiuni  cu  privire  la etimologia cuvântului: 1. Chişinău – un termen de provenienţăcumană:  “cheşen” – capelă, schit, mănăstire, plus tătărescul “aul” – cătun, selişte, îngrăditură; 2. Din sintagma “câşla nouă”; 3. Din ungurescul “Kisjeno”  – “kis” și    “jeno” – “kis” cel mic ( ex. Ioan cel mic, Jeno cel mic).

Merită atenţie şi opinia lui N.Raevschi, conform căreia denumirea oraşului este consideratăun toponim de origine turanică.

În  ultima  vreme  argumente  interesante  referitoare  la  originea  toponimului Chişinău a expus într-o serie de lucrări cercetătorul I.Dron.

Printre  altele,  el  consideră că “în  cazul  etimonului  turanic  (câpceac) “cheşene” (împrumutat de turanici din persanăkaşana – locuinţă, sălaş, casă cu  pereţi  căptuşiţi  din  exterior,  locuinţă de  iarnă)  a  căpătat  în  dialectele câpceace sensul – mausoleu, cavou (limba persanăkaşana, la rândul  său  provine  din  acelaşi  etimon  indo-european  ca şi  latinescul “casa”). Toate cuvintele de împrumut cu accentul pe ultima vocală (ori grup  de  vocale)  în  graiurile  româneşti  se  modifică uşor,  terminaţia  lor “refăcându-se” în diftongul – eu/ău… şi căpământurile ocupate în trecut de  câpceaci  “chişinăurile” – inţial  mausolee,  au  trecut,  pe  alocuri,  în
categoria  numelor  topice.  În  graiurile  moldoveneşti  dintre  Prut  şi Nistru… termenul entopic “Chişinău”, de origine câpceacă, a suferit şi o deformare oarecare… căpătând un nou înţeles toponimic”. Prin urmare, conchide  cercetătorul,  “…sursele  mai  vechi  şi  mai  noi  atestă că denumirea “Chişinău” se dădea unor mausolee “tătăreşti”, care mai apoi serveau,  fiind  construite  din  piatră,  şi  în  calitate  de  eventuale adăposturi”.

Astfel,  pe  parcurs  de  un  secol şi  jumătate  în  literatura  de specialitate, în cercetările istorice şi lingvistice au fost expuse un şir de opinii privind etimologia toponimului Chişinău. Deoarece chiar şi după atâţea ani de investigaţii este greu de a da prioritate unei sau altei păreri, lăsăm  ca  cercetările  viitoare  să dea  un  răspuns  mai  convingător  la această întrebare.

Acad. Andrei Eșanu

Chisinau. File de istorie Chişinău, Ed. Museum, 1998