Singură smerenia poate mântui omul

Până şi în educaţia umanistă oamenii se învaţă o oarecare înfrânare de la pofte neînfrânate dar, esenţial, totuşi răul – mândria şi patima stăpânirii fratelui, legată de ea – este pus drept temelie întregului progres mondial.

Suntem încătuşaţi, aruncaţi din cer, izgnoniţi din raiul nemijlocitei împărtăşiri cu Dumnezeu.

Sfinţii Părinţi zic: singură smerenia poate mântui omul, şi destul este singură mândria spre a duce până în străfundurile iadului. Prin smerenie se dobândeşte iertarea tuturor greşalelor, vindecarea tuturor patimilor. Fără smerenie toate celelalte vârtuţi îşi pierd puterea, vrednicia, valoarea, nu pot atinge ţelui unei valori vecinice. Biruinţa asupra întreg complexului patimilor înseamnă aflarea fiinţării asemenea lui Dumnezeu. Toate patimile neapărat se îmbracă într-o formă sau alta, văzută sau gândită, închipuită. În actul pocăinţei creştinul se dezbracă de închipuirile lucrurilor văzute şi ale conceptelor gândite.

„Iubiţilor, acum fii ai lui Dumnezeu suntem, şi încă nu s-a arătat ce vom fi. Ci ştim că atunci când se va arăta, asemenea lui vom fi, căci vom vedea pre dânsul precum este . Şi tot cel ce are nădejdea aceasta întrun dânsul, curăţeşte-se pre sineşi, precum acela curat este” (1 Io. 3: 2-3). Nu este păcat mai mare decât mândria. Ea este temeiul tuturor celorlale păcate. Domnul ne-a poruncit a ne învăţa de la El smerenia şi blândețea. Smerenia este trăsătura iubirii lui Dumnezeu.

Arhimandritul Sofronie, „Taina vieţii creştine”, pp. 20-21