Părintele Iustin Pârvu – Copilăria pe care am trăit-o eu nu se compară cu ce trăiesc copiii de azi!
6:42, luni, 10 august, 2015 | Cuvinte-cheie: bogăţie, copilaria, descompunerea morală, frumusete, hrana, Părintele Iustin Pârvu, sfaturi duhovnicești, taran

Copilăria pe care am trăit-o eu nu se compară cu ce trăiesc copiii de azi! De câte ori revăd pârâul ăsta, îmi amintesc de frumusețea jocurilor și de pofta noastră de viață care ne-a dat vigoarea și ne-a ajutat să creștem sufletește. Noi am trăit o viață simplă, fără modernismele artificiale de azi. Era atâta vlagă în sângele nostru încât nici o molimă nu se atingea de noi. Nu ne îmbolnăveam așa ușor și nu luam atâtea doctorii. Copilăria asta bogată și frumoasă pe care am trăit-o eu m-a ajutat să îndur multe din încercările pușcăriei. Acolo în închisoare am observat că cei care erau crescuți la țară, mai ales la munte, erau cei mai viguroși și au rezistat torturilor și regimului sever. Pe când cei crescuți la orașe, repede se ofileau și-și dădeau duhul săracii.
Țăranii au un organism și o structură mult mai sănătoasă. Și aceasta este scăparea noastră, pentru cei de acum, pentru copiii noștri – viața de la țară, care a rămas mai puțin alterată. Să ne întoarcem deci la simplitatea țăranului – numai așa putem reveni la verticalitatea noastră ortodoxă și să scăpăm de această demono-crație care îl robește pe om. Noi nu avem nevoie de libertatea lor democratică, ci de libertatea deplină a conștiinței, să fii un om liber moral, despătimit. Pentru că în conștiință ne vorbește Dumnezeu. Acum nu mai curge prin trupul nostru sângele curat al dacului, al românului hrănit cu seva naturii și a credinței lui Dumnezeu; sângele lui Ștefan cel Mare s-a descompus, a venit peste el toată urgia asiatică, semită și occidentală. Acestea au dus la descompunerea morală și spirituală a esenței națiunii române și a creștinismului însuși…
Eu, dacă n-aș fi avut copilăria asta bună de care v-am povestit, și care a fost singura perioadă tihnită din viața mea, n-aș fi ajuns la 87 de ani. Aceasta m-a ajutat în toate împrejurările grele de rezistență.
Pentru mine au contat, casa unde m-am născut, am crescut și unde s-au legat de mine atâtea amintiri, au contat oamenii copilăriei mele, fetele și feciorii lor, alături de care m-am înălțat, bătrânii satelor, mănăstirile cu duhul lor curat, toate locurile acestea dintâi pline de frumusețe care se leagă de începutul vieții mele, încât nu le pot uita nici acum la bătrânețe, mi-au rămas în suflet, ele pentru mine sunt țara mea, locul meu. Aici am văzut lumina zilei și aici am putut vedea cum trăiau oamenii cu frica lui Dumnezeu și lumina în suflet. Din fetele și feciorii lor au crescut oameni frumoși la suflet, curați. Aici am văzut respectul tradiției creștine și al valorilor neamului. Că tradiția aceasta creștină e legătura ta cu trecutul, e rădăcina ta puternică care te ține vertical și demn, (privitor în Sus), în stare să reziști la loviturile prezentului și viitorului; vorba cântecului:
“De ești bogat sau ești sărac, de ți-e ușor sau ți-este greu,
Popor român, acum și-n veac, tu să rămâi cu Dumnezeu! (…)
Fiorul absolut ne-a străbătut…Multe-am pierdut, dar demnitatea niciodată-n veac!”
Pentru că dacă nu respecți pe Dumnezeu, cum să te mai consideri un om cu destin?“
Fragmentul a fost preluat din cartea “Părintele Iustin Pârvu și bogăția unei vieți dăruită lui Hristos“, volumul 1, pag. 46, Editura Credința Strămoșească.


Vă voi ruga, iubiţii mei, să faceţi răbdare câteva minute pentru a asculta o scurtă predică. Prilej vom lua din...
Viaţa noastră pământească este adeseori închisă ca sub o boltă întunecată. Privim în sus, privim în jos, la stânga, la...
Iată-ne, iubiţi credincioşi, ajunşi în Duminica numită şi a „tânărului celui bogat”, a cărui poveste este cuprinsă în Evanghelia de...
„Ce să fac ca să moştenesc viaţa cea veşnică?” (Luca 18,18) Iubiţii mei, Evanghelia de astăzi spune că un om...
Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se strălucit în toate zilele. Iar un sărac,...
Pericopa evanghelică despre bogatul nemilostiv și sărmanul Lazăr, ne prezintă consecințele adiministrării incorecte a darurilor primite de la Bunul Dumnezeu,...
Pericopa evanghelică din Duminica a VIII-a după Rusalii, numită şi Evanghelia înmulţirii pâinilor, ne relatează despre una din minunile săvârşite...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău