Îngenunchem sau nu între Crăciun şi Bobotează?

Tradiţia sau practica bisericească a statornicit ca, de la sărbătoarea Naşterii Domnului şi până la prăznuirea Botezului Său în râul Iordan, să nu plecăm genunchii, ca expresie a bucuriei că S-a arătat în lume Fiul Lui Dumnezeu întrupat. Ar fi de dorit ca toţi, clerici şi credincioşi, fără să îi judecăm pe cei care nu vor face aşa, să respectăm această rânduială în bisericile noastre, dar nu ca un gest mecanic şi de neînţeles, ci ca o expresie reală a bucuriei Naşterii Domnului.

Întrebarea din titlu pleacă de la constatarea neconcordanţei dintre ceea ce citim în cărţile de cult sau ceea ce rostim în timpul sfintelor slujbe, pe de o parte, şi practica bisericească, pe de altă parte. Mai exact, în Mineul pe decembrie, la sfârşitul slujbei Naşterii Domnului, întâlnim următoarea consemnare: Să se ştie că, de la Naşterea Domnului Hristos şi până la Sfânta Lui Arătare (Boboteaza), nu este post nicidecum şi nici plecări de genunchi nu se fac în biserici şi nici în chilii.

Dacă prima indicaţie e respectată cu bucurie de către toţi creştinii ortodocşi, cea de a doua e respectată în foarte puţine biserici. De fapt, nu e singura neconcordanţă de acest gen, ceea ce contribuie la concluzia unora că, în timpul slujbelor, ortodocşii nu fac ceea ce spun şi nu spun ceea ce fac… Să ne gândim doar la îndemnul preotului sau al diaconului, adresat tuturor la Sfânta Liturghie (Înţelepciune! Drepţi!), care, în loc să ne facă să stăm drepţi, adică în poziţie verticală, pe cei mai mulţi dintre noi ne aşază în genunchi.

Aparent simplă, practica îngenuncherii sau interzicerea ei a fost o temă prezentă în viaţa Bisericii, consemnată chiar în sfintele canoane. Mai mult, până astăzi întâlnim practici diferite, cel puţin în spaţiul ortodox românesc: bunăoară, în majoritatea bisericilor se îngenunchează duminica, în anumite momente ale Sfintei Liturghii, puţine fiind bisericile în care nu se îngenunchează. Excepţie face perioada de după sărbătoarea Învierii, când şi cei care nu îngenunchează păstrează poziţia dreaptă, uneori cu o straşnică acrivie, judecându-i aspru pe cei care, din neştiinţă sau uitare, îndrăznesc să plece genunchii…

Ce prescriu canoanele Bisericii despre îngenunchere

La Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325), întâlnim Canonul 20, care spune: Pentru că există unii care îşi pleacă genunchii în zi de Duminică şi în zilele Cincizecimii, pentru ca să se păzească în acelaşi fel în fiecare parohie, părutu-s-a Sfântului Sinod că este bine ca în picioare să se aducă lui Dumnezeu rugăciunile. De fapt, Sfinţii Părinţi de la Sinodul I au reiterat ce spusese Sfântul Petru al Alexandriei (†311) înaintea lor, într-unul dintre canoanele păstrate de la el, al 15-lea: Iar duminica o ţinem zi de bucurie pentru Cel Ce a înviat în ea, întru care am primit să nu plecăm genunchii.

Mai târziu, Sfântul Vasile cel Mare (†379) scria: Ne facem rugăciunile în picioare în ziua cea dintâi a săptămânii (duminica), nu numai pentru că, înviaţi în Hristos, aspirăm la cele cereşti, ci rămânând în picioare în ziua Învierii amintim duhului nostru harul ce ni s-a dat, dar şi că această zi este chipul veacului ce va să vină. (Cuvintele marelui sfânt capadocian aveau să devină şi canon, al 91-lea între cele păstrate de la el.)

Pentru a încheia prescripţiile canonice despre problema care ne preocupă, trebuie să amintim şi Canonul 90 al Sinodului Trulan (692): Primit-am pe calea canoanelor de la Părinţii de Dumnezeu purtători ca în Duminici să nu plecăm genunchii, cinstind astfel Învierea lui Hristos; deci, ca să nu nesocotim ceea ce este lămurit spus în această poruncă, rânduim limpede credincioşilor ca sâmbăta, după intrarea (vohodul) cea de seară a preoţilor în altar, potrivit obiceiului din timpul Vecerniei de sâmbătă, după obiceiul îndătinat, nimeni să nu-şi mai plece genunchii până în seara Duminicii.

Aşadar, ce observăm citind canoanele?

Că încă de pe vremea Sinodului I Ecumenic exista practica îngenuncherii în zi de duminică, din moment ce a fost pusă în discuţie. Părinţii au intervenit şi au urmărit impunerea practicii de obşte, pe baza tradiţiei şi a învăţăturii teologice a Bisericii: duminica nu îngenunchem, pentru că e ziua Învierii Domnului, când şi noi, aşa cum spune Sfântul Vasile cel Mare, „aspirăm la cele cereşti“. Aceeaşi bucurie a Învierii Domnului ne face să nu plecăm genunchii nici până la Pogorârea Sfântului Duh (în zilele Cincizecimii), şi nu doar până la Înălţarea Domnului, cum se întâmplă astăzi. Un argument în plus al neîngenuncherii nu doar până la Înălţare este şi denumirea Vecerniei primei zile de după Cincizecime (Lunea Sfântului Duh), şi anume Vecernia plecării genunchilor.

Remarcăm faptul că, din moment ce Primul Sinod a pus în discuţie această problemă, ea nu reprezenta un lucru neînsemnat, ci unul important. De asemenea, constatăm că nu sunt prevăzute pedepse bisericeşti pentru cei care ar încălca rânduiala stabilită, chiar dacă îngenuncherea era, uneori, o formă de penitenţă, prescrisă pentru anumite păcate şi împlinită în pridvorul bisericii (vezi, de exemplu, Canonul 5 al Sinodului de la Neocezareea, din 315). Ulterior, întâlnim, aşa cum am constatat, întăriri şi justificări ale hotărârii primului sinod, la Sinodul Trulan stabilindu-se chiar perioada în care e interzisă îngenuncherea: de la vohodul Vecerniei de sâmbătă până în seara zilei Duminicii, când începe ziua liturgică de luni. Nimic însă despre alte perioade ale anului în care să fie interzisă îngenuncherea, în afara zilei de Duminică şi a perioadei dintre Duminica Învierii şi cea a Pogorârii Sfântului Duh.

Un posibil argument pentru neconsemnarea în canoane a practicii neîngenuncherii între Crăciun şi Bobotează ar putea fi apariţia mai târzie a sărbătorii Naşterii Domnului separată de cea a Botezului Domnului, cel puţin în Răsărit. Ştim că în primele patru veacuri aici exista o singură sărbătoare, pe 6 ianuarie, purtând numele de Epifania, Teofania sau Arătarea Domnului, care conţinea ambele evenimente mântuitoare.

Atunci, de unde îndemnul scris în Minei, invocat mai sus?

Dacă deschidem Tipicul cel Mare (al cunoscutului Părinte ierusalimitean Sfântul Sava cel Sfinţit † 531), devenit normativ în întreaga Biserică Ortodoxă, după care sunt săvârşite până astăzi majoritatea slujbelor din mănăstirile ortodoxe, citim aproape aceleaşi cuvinte: În ştiinţă să ne fie încă şi acestea: că de la Naşterea Domnului Hristos până la Sfintele Arătări ale lui Dumnezeu nu este post, nici nu se fac plecări de genunchi nici în Biserici şi nici în chilii.

Cărţile de cult au preluat dintotdeauna prescripţiile tipiconale, ele având autoritatea Bisericii şi făcând parte din ceea ce numim Tradiţia bisericească.

Aşadar, obiceiul de a nu îngenunchea între Crăciun şi Bobotează este foarte vechi, fiind consemnat în Tipice şi în cărţile de slujbă. Aşa cum nu postim în această perioadă, tot aşa nici nu îngenunchem, ca manifestare a bucuriei Naşterii Fiului lui Dumnezeu. Dacă Biserica şi-a asumat rânduiala aceasta, de ce să nu o respectăm toţi, clerici şi credincioşi, fără să îi judecăm pe cei care nu vor face asemenea nouă? În fond, nu vom pierde nimic, ci, cu siguranţă, vom fi ajutaţi să fim mai conştienţi de ceea ce sărbătorim!

sursa Ziarul Lumina