Întruparea Logosului și Mântuirea omului

Dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a învrednicit și în acest an să ajungem în această zi de sărbătoare plină, în care Dumnezeu a binevoit a întocmi un chip de mântuire atât de minunat prin întruparea Cuvântului Său. Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi veste de bucurie, cea mai mare veste bună pe care putea să o dea Dumnezeu omului şi cerul pământului, căci după cum zice Sf. Iustin Popovici, întreaga evanghelie a cerului şi a pământului se compune din aceste patru cuvinte: Logosul S-a făcut trup. Numai Dumnezeul-om Hristos este singurul lucru nou sub soare.

Praznicul Nașterii Domnului reprezintă sărbătoarea mântuirii întregii lumi. Dumnezeu S-a făcut om ca să readucă pe om la Dumnezeu, la starea lui inițială. Scopul ultim al Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos constă tocmai în a hristifica şi îndumnezei pe om în toată fiinţa lui: şi sufletul lui, şi trupul lui, şi gândirea lui, şi simţirea lui, şi tot ceea ce face omul să fie om; căci în Hristos, Logosul Întrupat, se unifică şi îndumnezeiește întreaga umanitate. Astfel, Întruparea lui Hristos devine pentru noi ca o nouă creație, în care Trupul Înviat a lui Hristos devine rădăcina nestricăciunii fiinţelor create.

Potrivit Sf. Ioan Gură de Aur, prin Întrupare, Fiul lui Dumnezeu a devenit văzut chiar şi pentru îngeri, pentru că înainte de aceasta ei nu-L vedeau pe Dumnezeu decât prin gândirea lor, imaginându-L în natura lor pură şi veghetoare.

Din nemăsurata Sa iubire de oameni, Dumnezeu S-a făcut om, sfinţindu-l şi îndumnezeindu-l pe om. Căci ce iubire este aceea care nu izbăveşte de moarte pe cel pe care-l iubeşte? Pentru noi Domnul Iisus Hristos este Singurul Iubitor de oameni, „Că într’atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într’Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” ( Ioan 3,16), şi iubirea Lui este desăvârșită, totală, pentru că ea cuprinde tot adevărul, toată dreptatea şi tot ce este înalt, nobil, nemuritor şi dumnezeiesc. Prin Întruparea Sa, Cuvântul a miruns umanitatea cu dumnezeirea Lui, zice o frumoasă maximă patristică.

Marele sfânt al secolului trecut Siluan Athonitul ne spune că rădăcina tuturor păcatelor, sămânţa morţii e mândria, că Dumnezeu e smerenie, şi cine doreşte să ajungă la Dumnezeu trebuie să dobândească smerenia.

Păcatul a făcut străină de Dumnezeu lumea pe care El a zidit-o din neființă. „În lume era şi lumea printr’Însul s’a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Dar celor câţi L-au primit, care cred întru numele Lui, le-a dat putere să devină fii ai lui Dumnezeu, cei ce nu din sânge, nici din voie trupească, nici din vrere bărbătească, ci de la Dumnezeu s’au născut.” (Ioan 1, 10-13). Lumea aceasta este plină de chinuri, dureri, tragedii şi suferinţe, pentru că nu-L mai are pe Hristos în viața ei. Cel care trăiește fără Hristos, spunea același părinte sârb Iustin Popovici (+ 1979), nu este altceva decât un condamnat la moarte fără speranţă, un muribund care îşi dă duhul într-o agonie continuă, dar nu moare niciodată. Nu există nimic mai îngrozitor decât o veşnicie fără Hristos.

De aceea, fiecare din noi trebuie să-şi pună următoarele întrebări: Care este sensul apariţiei noastre în această lume? Eu pentru ce m-am născut sau pentru ce trăiesc? Să ne întrebăm împreună cu părintele Sofronie de la Essex: Sunt oare veşnic alături de ceilalţi oameni sau nu cumva suntem sortiţi cu toţi întunericului inexistenţei? Cel mai însemnat lucru din viaţa omului este fără îndoială acela de a da un sens vieţii lui, care atât din punct de vedere ontologic, cât şi fenomenologic, a fost lipsită de sens din cauza morţii, adică din cauza păcatului.

Să încercăm în aceste zile sfinte și pe parcursul întregului an nou, să fim mai buni la inimă, mai frumoşi în gândire şi mai curaţi la suflet. Fie-vă inimile ca niște lumini zburătoare în văzduhul bucuriilor și veseliei voastre.

Depărtându-ne, iubiți credincioși, de deșertăciunea acestei lumi, să ne înălțăm cu mintea și să ne alipim inima de peștera Betleemului care l-a primit pe Hristos, și numai așa sufletul nostru va simți bucuria sfântă a Nașterii Domnului, iar gurile noastre vor slăvi împreună cu îngerii: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.

Vă îmbrățișez pe toți întru lumina și bucuria Sărbătorii Nașterii Domnului, dorindu-vă din toată inima să petreceți Sfintele Sărbători în pace, sănătate, belșug de lumină și spor de bucurii duhovnicești.

***

Cu aleasă preţuire în Hristos Domnul, vă spun cu bucurie,

Hristos s-a născut! Slăviți-L!

Arhimandrit Siluan (Șalari), Starețul Sf. Mănăstiri Curchi