Nașterea Domnului
14:56, marți, 6 ianuarie, 2015 | Cuvinte-cheie: naşterea Domnului, poezie, poezie crestina, poezie religioasa, Vasile Militaru
Poezie „Nașterea Domnului ” de Vasile Militaru.
Vasile Militaru (n. 19 septembrie 1885, Dobreni, județul Ilfov – d. 8 iulie 1959, închisoarea Ocnele Mari) a fost un poet și scriitor român naționalist, fost deținut politic sub regimul comunist din România, care a publicat și sub pseudonimul Radu Barda.
Născut într-o familie foarte săracă de țărani (plugari), face doar patru clase. Debutează cu versuri la 15 ani. Primul volum de versuri, Strop de rouă, îi apare în 1919. Fiind remarcat de mai mulți oameni de cultură (Barbu Ștefănescu Delavrancea, Alexandru Vlahuță, Duiliu Zamfirescu) începe să publice în ziarul Universul între anii 1927–1930. Devine cunoscut printr-o serie de fabule publicate în revistele Drum nou și Porunca Vremii.
Temele predilecte ale poeziei sale sunt ortodoxia, naționalismul, oamenii simpli, satul românesc. Pentru volumul Psaltirea în versuri (1939) va fi premiat de Academia Română. Opera sa de căpătâi rămâne Divina zidire, la care a lucrat peste 25 de ani. Divina Zidire reprezintă Biblia versificată și ilustrată. În perioada interbelică devine unul dintre cei mai populari oameni de cultură din țară.
***
Pe cer, în noaptea ceia, ardea un colb de stele
De-asupra omenirii cu pãcãtoase gloate,
Cu Regi, pe fruntea cãror sclipiau Coroane grele,
Cu-Împãrãții supuse pe veci pieirii toate…
Și-atunci, în noaptea ceia seninã și adâncã,
Zãrirã Magii lumii, pe cer, o mare stea, –
O stea strãluminatã, ne mai vãzutã încã,
Și-au fost purces, cu daruri, cãlãuziți de ea !…
Cãci, – cititori în stele fiind în noaptea humii, –
Trei Magi știau cã vine, cu strãlucire foarte,
Iisus-Mântuitorul sau Împãratul lumii,
Cel Care-avea sã calce cu moartea peste moarte ?…
Ei au știut cã’n lume Cel care-avea sã vinã,
Va ‘ntuneca, prin Mila-I, toți Regii și-Împãrații :
La slabi, va da toege, la orbi va da luminã,
Va sãtura flãmânzii, va adãpa ‘nsetații !…
Și L’au aflat pe-Acela a Cãrui sfântã milã,
Ca soarele venit-a pe oameni sã-i mângâe, –
ȘȘi Magii ‘ngenunchiarã pe umedã argilã,
Și daruri I-au dat : aur, și smirnã, și tãmâe !…
Atunci, berbecii, boii, vițeii și asinii,
Cu-al rãsuflãrii abur, au încãlzit pe-Acel
A Cãrui sfântã frunte urma s’o ‘ncingã spinii,
Și ‘n cue mari, pe Cruce, sã-L batã I s r a e l !…