A cincea ediţie a Festivalului “Colindăm, colindăm Iarna!” la Mănăstirea Ţigăneşti
11:01, vineri, 9 ianuarie, 2015 | Cuvinte-cheie: colinde, festival, manastirea tiganesti, tiganesti, vremea colindelor

08.01.2015 Mănăstirea Ţigăneşti în colaborare cu Secţia Cultură, Turism, Tineret şi Sport din oraşul Străşeni, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, au organizat pentru a cincea oară consecutiv, festivalul „Colindăm, colindăm iarna“.
Astfel și în acest an câteva sute de creștini şi mai multe ansambluri de colindători au participat la un festival de obiceiuri şi tradiţii de iarnă, desfăşurat pe teritoriul mănăstirii.
Organizatorii Festivalului duhovnicesc şi-au propus să reînvie datinile creştineşti, parte a strategiei de conservare a obiceiurilor şi tradiţiilor, colindele fiind culese din povestirile bătrânilor şi promovate la festivalurile săteşti „Florile Dalbe“ şi „Colindăm, colindăm iarna“.
Ca și anul trecut, Mănăstirea Ţigăneşti a fost vizitată de colindători din mai multe raionele ale ţării, dar şi de oaspeţi de peste hotare.
La final pentru a întări buna dispoziţie, organizatorii au improvizat o bucătărie mobilă, unde cetele de colindători dimpreună cu pelerinii veniți la mănăstire au fost serviți cu bucate mănăstirești sarmale, pilaf şi vin fiert.
SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!
Sursa: http://manastireatiganesti.md/

























Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei” din Chișinău vă invită la Atelierul de colinde tradiționale, dedicat copiilor și adolescenților pasionați...
Corul arhieresc al Mănăstirii Curchi – „O venit la noi Domn Bunu”. Versuri și melodie de pr. Cristian Alexandru, aranjament:...
Colind „Om frumos”, glas 1, muzică și versuri – Mănăstirea Nera....
Corul arhieresc al Mănăstirii Curchi – Astăzi se vestește! Colind popular ucrainean. Traducere și aranjament: D. Buga....
Corul arhieresc al Mănăstirii Curchi – „Din cer senin” (colind) Armonie și aranjament: Dumitu Buga. Solo: Ion Timofti...
Mai e vremea de colinde. Colindătorii asociației ,,Clopotnița ” în s. Țarigrad, r. Drochia....
Joi, 26 decembrie 2024, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală în parteneriat cu Mitropolia Chișinăului și Întregii Moldove, Sectorul...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău