Întâlnirea cu…moartea!

O străveche legendă arabă istorisește trista poveste a ienicerului sultanului din Bagdad. Într-o zi, tânărul ienicer se aruncă plin de tristețe la picioarele stăpânului său, care îl îndrăgea mult, cerându-i cu împrumut minunatul său cal care părea că zboară, într-atât era de iute.

– De ce? Îl întrebă sultanul.

– Am văzut moartea în grădină și ea mi-a făcut semn. Cu calul tău, voi putea fugi la Bassara și mă voi ascunde în târgul de acolo. Astfel, moartea nu mă va afla.

Sultanul îi dete tânărului armăsarul său și acesta plecă în galop.

Sultanul coborâ în grădină și văzu cum moartea stătea acolo și aștepta.

– De ce mi-ai amenințat ienicerul? o întrebă.

– Ba nu l-am amenințat nicidecum, răspunse moartea.

Am ridicat doar brațul a uimire. M-am întrebat:

”Cum poate să fie încă aici, de vreme ce eu am întâlnire cu el peste nici cinci ceasuri în târgul din Bassara…”

Uneori chiar credem, din păcate, că putem păcăli moartea fugind aiurea în sus sau în jos. De cele mai multe ori omul se comportă copilărește față de întâlnirea inevitabilă cu moartea și frica de a da mâna cu veșnicia îi descoperă nimicnicia și neputința. Câți dintre oameni când sunt sănătoși și toate le merg bine sunt ca zmeii în înaltul cerului și-și arată bărbăția? Dar când vreun eveniment al vieții îi pune în fața morții li se descoperă lașitatea și nebărbăția.

Pentru creștinii adevărați, însă, moartea este doar o trecere la fericirea veșnică. Așadar, toți vom muri fizic, negreșit, tocmai de aceea trebuie să fim tot timpul pregătiți sufletește, adică să fim în comuniune cu Dumnezeu, iar în acest sens trebuie să ne clădim o viață încununată de/cu fapte bune, iubire, lumină, bunătate, dărnicie, recunoștină, milă, credință, … căință față de toate faptele rele și mărturisirea lor, a faptelor rele, în fața duhovnicului, pentru dezlegare și îndreptare.