Minunea Maicii Domnului și a Sfântului Serafim de Sarov
14:18, joi, 15 ianuarie, 2015 | Cuvinte-cheie: ajutorul sfinţilor, copii, maica domnului, minune, Rugăciune către Sfântul Serafim, serafim de sarov

Fratele Cornel relatează în cele de mai jos minunea pe care a trăit-o datorită ajutorului Sfântului Serafim și al Maicii Domnului. „Cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu !”.
Nu reușeam sa avem un copil.
După ceva ani, într-o noapte, am visat două racle din care ieșea lumină puternică. Spre una eu am strigat: „Ajută-mă, Sfinte Nectarie!”, iar spre cealaltă „Ajută-mă, Sfinte Serafime!”. Când m-am trezit, mi-am dat seama că de Sfântul Nectarie am auzit, dar Sfântul Serafim niciodată. Adevărat că nici pe la Biserică nu prea am fost…
Așadar, după ce m-am trezit, cu visul încă proaspăt, m-am întrebat: „O fi existând un Sfânt cu numele de Serafim?”. Eram convins ca nu există un sfânt cu numele asta. În viața mea de până atunci nu am auzit de numele acesta.
Și am aflat de pe internet că da, există un Sfânt cu acest nume (și încă unul mare) și că o mică părticică din moaște se află la Biserica Mihai Vodă în București.
Am ajuns după un timp la acea mănăstire și am văzut o raclă cu părticele de la mai mulți Sfinți ruși.
La biserica Mihai Voda se află și o frumoasă icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului care are si puterea de a vindeca „nerodirea”. Am citit 40 de zile canonul icoanei și după încă 3 zile după ce am început să citesc „Acatistul Bunei Vestiri” … soția a avut un test de sarcină pozitiv. Am înțeles după aceea că Sfântul ne chemase la Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Îndrumătoarea”.
După ani de zile de „încercări”și tratament, acum așteptăm un copil.
Ca o concluzie: un Sfânt de care nu am auzit în viața mea mi s-a arătat in vis și m-a chemat la acea biserica. Am citit despre viața Sfântului Serafim si m-am minunat de aceasta. Citesc din când în când rugăciunea Sfântului Serafim.
sursa sfantulserafimdesarov.wordpress.com

Familia noastră l-a cunoscut pe părintele Ioan atunci când tatăl meu s-a căsătorit a doua oară, pe când eu aveam...
Într-o zi când ieșeam cu prietena mea din biserică, de noi s-a apropiat o bunicuță care a vrut să ne...
Vreau să vă povestec despre ajutorul cuvioasei Matrona. Cu câțiva ani în urmă, familia mea căuta ajutor și rezolvarea diverselor...
În rândurile de mai jos vă istorisim o altă dovadă cutremurătoare a credinței noastre vii și a prezenței intense a...
În seara zilei de 24 decembrie 2001, ajunul Crăciunului, fiul meu Ioan Bogdan, în vârstă, la vremea aceea, de 13...
Această întâmplare s-a petrecut în anul 1978, când aveam nouăsprezece ani. Într-o seară, am stat până târziu la o prietenă....
Sfântul Spiridon este cinstit de Biserica pe 12/25 decembrie. Spiridon este sfântul care pleacă periodic din racla, pentru a-i ajuta...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău