"Să ai înțelegere fațã de neputința omenească" - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

„Să ai înțelegere fațã de neputința omenească”

11:44, marți, 20 ianuarie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Am fost odata la Parintele Arsenie Boca – Dumnezeu sa-l odihneasca! -, la Bucuresti, cu un student la teologie de atunci, care acuma-i preot – au trecut anii peste toti de-atunci… a fost asta in 1965 -, si Parintele vorbind cu el, desigur sa aud eu, i-a spus un cuvant care mi-a ramas mie pentru cealalta vreme a vietii mele si cred ca si pentru vesnicie.N-am sa-l uit niciodata! Zice: „Uite, mai frate. O sa fii preot. Sa fii intelegator fata de neputinta omeneasca!”

Nici nu va puteti inchipui cat m-am gandit eu la cuvintele acestea, de atunci incoace; cat le-am urmarit in viata mea si in viata oamenilor. Si mi-am dat seama ca neputinta omeneasca e o realitate.

Sunt atatia oameni rai in lumea asta, si nici ei nu vor sa fie rai… Si-s rai, si noi trebuie sa intelegem rautatea lor de pe pozitia noastra, din situatia noastra. Sa intelegem ca ei nu pot mai mult, ca ei ei insisi sunt nemultumiti de rautatea lor – „Pe cel rau rautatea il ucide”, ii scris in Psalmi: „pe cel rau rautatea il ucide”, il nimiceste, rautatea il nemultumeste. Pomenirea de rau spun parintii cei duhovnicesti ca e o rautate fara margini, e o rautate ca o rugina care mananca fierul, asa mananca sufletul; rautatea-i cui infipt in suflet. Pomenirea de rau, nemultumirea, neiertarea este viermele mintii. Un parinte spune ca „raul sa-l scrii pe apa”.

De aceea sa ne gandim la lucrurile acestea, ca sfantul apostol Pavel zice ca iubire nu exista manie.
Daca exista manie inseamna ca nu exista iubire; se contrazic iubirea cu mania: asa cum nu poate fi intuneric unde-i lumina si unde-i lumina nu poate fi intuneric, se contrazice lumina cu intunericul; poate fi intuneric unde nu-i lumina, dar unde-i lumina nu mai poate fi intuneric. Deci unde-i iubire nu mai poate fi pomenire de rau.

Unde-i iubire nu poate sa fie neiertare. Unde-i iubire nu poate sa fie nemultumire. Iubirea, dragostea toate le rabda, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le poarta.

 

Arhimandritul Teofil Pãrãian de la Mãnãstirea Brâncoveanu de la Sâmbãta de Sus,

10 septembrie 2000,

Cuvântul tinut la un schit din Eparhia Husilor

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com