Nu trebuie să căutăm lucruri spectaculoase cum ar fi minunile

Vedem astfel că, în cazul lui Marcenko, inima nu s-a lăsat înmuiată, ci mai degrabă s-a învârtoşat. Bineînţeles, inima este ceva foarte complex, şi poate într-o zi se va schimba. În orice caz, mărturia lui arată că nu putem pur şi simplu să punem un om într-o închisoare şi să spunem: „Aşa îl vom face creştin”. Unii devin creştini, alţii nu.

Când convertirea are loc, procesul revelaţiei se petrece într-un mod foarte simplu; o persoană este în nevoie, suferă, şi atunci, cumva, i se deschide o altă lume. Cu cât eşti mai în suferinţă şi în greutăţi şi eşti mai „disperat” după Dumnezeu, cu atât mai mult El îţi vine în ajutor şi îţi arată calea de ieşire.

De aceea nu trebuie să căutăm lucruri spectaculoase, cum ar fi minunile. Ştim din întâmplarea cu Sfântul Nichita, pe care am re­latat-o mai înainte, că aceasta este calea cea mai greşită şi care conduce la decepţii.

Calea cea bună este inima care se străduieşte să şe smerească şi care ştie că e nevoie de suferinţă şi că există un adevăr superior, care poate nu numai să ajute în această suferinţă, dar care o poate duce într-o cu totul altă dimensiune. Această trecere de la suferinţă la realitatea transcendentă reflectă viaţa lui Hristos, Care a mers către patimile de pe cruce, a îndurat cea mai oribilă şi mai ruşinoasă moarte şi apoi, spre consternarea ucenicilor Săi, S-a sculat din morţi, S-a înălţat la ceruri, L-a trimis pe Duhul Sfânt şi a pus început întregii istorii a Bisericii Sale.

Din Părintele Serafim Rose, Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului, Editura Areopag, București, 2012, p. 45-46