Când se foloseşte Sfântul şi Marele Mir?
14:06, joi, 28 aprilie, 2016 | Cuvinte-cheie: biserica, cateheză, ce este sfantul si marele mir, la ce foloseste sfantul si marele mir, mir, Sfântul şi Marele Mir, sfintele taine, Tainei Mirungerii

Potrivit tradiţiei statornicite de veacuri în Biserica Ortodoxă, Sfântul şi Marele Mir se prepară din untdelemn de măsline şi vin natural, la care se adaugă 36 de esenţe şi aromate din diferite specii de plante, arbuşti şi răşini, cele mai multe provenind din Orient. Aceste ingrediente se amestecă şi se fierb după o rânduială specială, solemnă, însoţită de rugăciuni şi slujbe, începând din sâmbăta Floriilor, iar materia rezultată se sfinţeşte de Întâistătătorul Bisericii autocefale, împreună cu soborul arhiereilor, în Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Patimi, la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. El este apoi împărţit episcopiilor, protopopiatelor şi parohiilor pentru împlinirea nevoilor spirituale ale credincioşilor.
Prin varietatea componentelor sale, simbolizează felurimea darurilor şi puterilor Sfântului Duh, care se împărtăşesc credincioşilor prin ungere şi pun în lucrare virtuţile creştine. Sfântul Mir este, în acelaşi timp, semnul şi pecetea lui Hristos (în limba greacă Hristos înseamnă ,,uns”), care fac din el o pavăză duhovnicească a trupului şi mijloc de mântuire a sufletului.
Un lucru deosebit de important care trebuie precizat în legătură cu Sfântul şi Marele Mir este faptul că acesta nu se întrebuinţează decât în trei situaţii: la săvârşirea Tainei Mirungerii, atunci când o prevăd regulile tipiconale, adică imediat după săvârşirea Tainei Botezului şi la primirea celor de alte confesiuni creştine la Ortodoxie, dacă aceştia au primit Botezul în numele Sfintei Treimi sau dacă un ortodox, trecând la altă confesiune, revine la Ortodoxie, la sfinţirea sau resfinţirea unei biserici şi la sfinţirea antimiselor. În afară de aceste trei slujbe, nu este îngăduit ca Sfântul Mir să fie întrebuinţat.
El nu trebuie confundat cu celelalte feluri de uleiuri folosite în practica liturgică a Bisericii, şi anume: cu uleiul sau untdelemnul bucuriei, care se sfinţeşte şi cu care se ung pruncii înainte de întreita afundare în cristelniţa Botezului, cu cel care se sfinţeşte la Taina Sfântului Maslu şi la slujba Litiei, cu uleiul din candelă, care se întrebuinţează la ungerea credincioşilor la sfârşitul Sfintei Liturghii ori cu esenţele de parfumuri din Orient combinate cu untdelemn. Aşadar, Sfântul şi Marele Mir, pentru rostul şi importanţa sa deosebită, se foloseşte numai la cele trei slujbe menţionate şi nu se poate da la cerere credincioşilor, spre a servi la diverse trebuinţe şi în special pentru vindecarea sau tămăduirea de boli sau suferinţe.
Sursa: Ziarul Lumina


După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută din străvechi...
În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît...
Sfântul Ioan s-a născut cu puţin timp înainte de anul 10 d.Hs., în Betsaida Galileii, primind numele de Ioan, care...
Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea...
Învierea lui Lazăr este sărbătorită în Biserica Ortodoxă cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim. Cele...
Sfinţii Părinţi compară adesea Postul cu călătoria de patruzeci de ani a poporului ales în pustiu. Ştim din Biblie că...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău