Educația adevărată a copilului nu începe după nașterea lui, ci se face în concept

Dumnezeu îl lasă pe om să acționeze după cum îi e firea, numai așa se aleg bunii și răii, în funcție de cum se poartă cu semenii lor. Dumnezeu nu-l biciuiește pe om, nu-l hățuiește, Dumnezeu îl învață binele și răul, după care îl lasă în lume. Tatăl și mama nu sunt toată ziua cu fiii și fiicele lor, ca să-i împingă de la spate în lume, ci doar îi învață de mici, ce trebuie să facă, cum să facă, după care ei trebuie să se descurce singuri, să audă în minte glasul părinților, să vadă în minte modelul și pilda părinților în ceea ce i-au învățat. Așa și Dumnezeu, El seamănă lucrul și fapta și cuvântul bun în mintea omului, dar omul se face că nu le vede, omul le neglijează sau le ignoră și face după cum îl sfătuiește diavolul.

Educația adevărată a copilului nu începe după nașterea lui, ci se face în concept. Părinții care trăiesc în adevăr, care iau fiecare clipă ca un fior dumnezeiesc, care trăiesc în dragoste deplină, au mintea clară, limpede, pot să aducă pe lume un copil ca pe o bucurie pentru viață, conceptul acesta determinând dezvoltarea ulterioră. Păi în stare de ebrietate, în stare de mânie, în stare de ceartă, în stare de nemulțumire, în stare de ură, în stare de nefericire, în stare de nebunie am putea spune, ce poate să conceapă o mamă?

Dacă s-ar mai reduce, dragii mei, din toată falsa educație a calculatorului, din civilizația sălbatică a televiziunii și internetului, ar fi bine, căci toate acestea nasc în om o mândrie luciferică, îngâmfarea că peste el nu mai există nimic. Eu nu sunt împotriva calculatorului, nici a televizorului. Dar felul de a-l folosi, cât trebuie să-l folosești și când – asta mă îngrijorează. Dacă ar fi, Doamne ferește, să se mai recruteze astăzi niște tineri ca să apere țara, nu știu câți ar merge să ia arma, să-și dea viața pentru un ideal. De ce? Pentru că oamenii nu mai au nimic, nu mai au patrie, familie, nimic. Și cum să aibă, dacă toți nu vor decât să plece în Canada?

Pe lumea asta și diavolul lucrează. Să nu ne imaginăm că mântuirea, că echilibrul, că pacea interioară se câștigă fără nici un efort. Cu cât efortul mântuirii e mai mare, cu cât ispitele sunt mai multe, cu atât e mai mare satisfacția creștinului adevărat.

Daruri duhovnicești, Părintele Iustin Pârvu, Editura: Eikon, 2010