Părintele Serghie Bejan – personalitate marcantă a învăţământului teologic basarabean

Schiţă biografică a Părintelui Serghie Bejan.

Secolul XX a avut parte de un număr mare de teologi deosebiţi, care mult au contribuit la dezvotarea şi îmbunătăţirea învăţământului teologic din Basarabia. Nu este cazul de nominalizat aceste personalităţi notorii, dar ne vom referi la una din ele – părintele Serghie Bejan – „un pedagog de excepţie şi opera lui cea mai importantă o constituie acea armată de preoţi basarabeni care a reuşit să treacă neânfrântă prin toate calvarurile acestui secol”[1].

Preotul Serghie Bejan a fost originar din ţinutul Orheiului, fiind născut la 25 septembrie 1879 în satul Bravicea. Părinţii lui Serghie făceau parte din clerul bisericesc, tatăl Andrei – a fost diacon, mai târziu hirotonit preot. Împreună cu soţia Elena, Andrei Bejan au crescut şi au educat în spirit creştin-ortodox cinci copii – trei băieţi şi două fete, ultimul fiind Serghie.

La vârsta de trei ani, Serghie rămâne fără mamă şi este crescut de una dintre surori. După şcoala primară din satul natal, este înscris în lista elevilor Şcolii Duhovniceşti, unde învaţă din 1890 până în 1894. Apoi urmează Seminarul Teologic din Chişinău, la care ulterior va activa în calitate de profesor şi director.

În 1901 se căsătoreşte cu domnişoara Ana, iar peste un an, la vârsta de 22 de ani, este hirotonit pe seama parohiei Crăsnăşeni, jud. Orhei. „Era un preot de sat”[2] dar „râvna pentru carte l-a adus în hotarele academice, unde a studiat serios”[3]. Din 1907-1911 îşi face studiile la vechea şcoală movileană – Academia Duhovnicească din Kiev, obţinând titlul „de candidat”, specializându-se în Teologia Dogmatică şi Dreptul Canonic Bisericesc.

La revenire în ţară este numit profesor de religie la Liceul nr. 3 din Chişinău, unde activează până în anul 1914, când este angajat la Şcoala Spirituală de Băieţi din Chişinău. Ulterior este numit director şi profesor la Seminarul Teologic din Chişinău, unde a muncit până la pensionarea sa în 1939 şi profesor suplinitor de Teologie Dogmatică la Facultatea de Teologie din Chişinău (1926-1940).

În 1917, la Congresul Învăţătorilor, ţinut între 25-28 mai, este ales vice-preşedinte.

Între 17-19 decembrie 1919, alături de pr. Alexandru Baltaga şi pr. Ioan Andronic, a participat la lucările Congresului Preoţesc din România, în cadrul căreia s-a pus problema unificării Bisericii Ortodoxe Române şi ridicarea ei la rangul de partiarhie.

Pe parcursul a mai multor ani a fost membru al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Chişinăului şi al Congresului Naţional Bisericesc, vice-preşedinte al Societăţi Istorico-Arheologice Bisericeşti din Chişinău, membru al comitetelor redacţionale ale revistelor bisericeşti „Luminătorul” şi „Biserica Ortodoxă Română”.

În perioada interbelică este nevoit să refugieze peste Prut, la Focşani, apoi la Piteşti.

S-a stins din viaţă la 12 decembrie 1954 la Bucureşti în apartamentul său de pe str. Petre Ispirescu. A fost înhumat marţi, 15 decembrie la Cimitirul Ghencea-civil. La slujba de înmormântarea a participat un sobr mare de preoţi, în frunte cu episcopul-vicar patriarhal Antim Nica.

Din viaţa Părintelui Serghie Bejan

S-a impus prin experienţa sa de preot şi profesor de religie, acumulată în decursul unei lungi perioade de activitate, începând cu anul 1901. Concomitent cu activitatea la facultate, el a îndeplinit şi funcţia de director la Seminarului Teologic de opt ani din Chişinău. Rolul lui de militant al Bisericii Ortodoxe din Basarabia era, pe bună dreptate, recunoscut în rândurile clerului şi ale credincioşilor, meritele sale fiind apreciate şi de autorităţile publice[4].

Părintele Serghie Bejan în 1930 publică studiul său dogmatico-istoric „Dogma Sfintei Treimi în concepţia creştinismului”[5]. Lui Serghie Bejan îi revine şi meritul de a fi tradus, împreună cu colegul său de catedră, Constantin N. Tomescu, monumentală opera a lui Pavel Svetlov „Învăţătura creştină în expunere apologetică”[6].

În perioada celui de al doilea război modial, bisericile şi mănăstiri, aflate pe teritoriul Basarabiei au fost jefuite şi pângărite. Aceeaşi soartă a avut-o şi Seminarul Teologic din Chişinău, împreună cu capela sa, în cinstea „Întâmpinării Domnului”, a cărui director şi părinte spiritual a fost mereu Iconom Stavrofor Serghie Bejan.

La 2 februarie 1943, când şcoala şi capela au serbat ziua hramului, toţi cei care au crescut aici, care au stat pe băncile acestui seminar, cei care s-au rugat permanent aici, au venit să se închine Sfântului Altar. Dar, mulţi cunoşteau faptul că „capela măreaţă, capela care-ţi umplea sufletul de evlavie şi lumină, a fost prefăcută în sală de teatru, odoarele jefuite, iar sf. icoane pângătire. În locul chipurilor de sfinţi, am găsit hidoase înfăţişări de oameni brutali, încadraţi într-o seceră şi ciocan”[7]. Dar având în frunte pe Părintele Serghie Bejan, care a fost „un rar gospodat, administator şi constructor”[8] şi cu „aceeaşi energie”[9] a reuşit în scurt timp să renoveze acest sfânt locaş şi să-i dea a doua răsuflare.

În concluzie putem spune că o astfel de personalitate remarcabilă şi faimoasă va rămâne un viu exemplu şi pildă de urmat, care s-a jertfit şi a muncit pentru instruirea şi educarea viitorilor slujitori ai Bisericii lui Hristos, adevăraţi cetăţeni ai acestui meleag, binecuvântat de Dumnezeu şi vrednici fii ai Patriei.

Pr. Dr. Maxim MELINTI

Note:
[1] Colesnic, Iurie. Bejan, Serghie // Colesnic, Iurie. Basarabia necunoscută. vol. 3. Chişinău, 2000, p. 112.
[2] Tomescu, Constantin. Încă un pensionar: părintele Serghie Bejan // Luminătorul, nr. 10/1939, p. 605.
[3] Idem.
[4] Palade, Gheorghe. Facultatea de Teologie din Chişinău. Profesori şi studenţii (1926-1940) // Cugetul, nr. 2/2000, p. 45.
[5] Chişinău. 1930, 217 P. + erată.
[6] Vol. I. 642 + 116 + V P.; Vol. II. V + 654 P, Chişinău, 1935.
[7] Patronul Seminarului din Chişinău // Buletinul Arhiepiscopiei Chişinăului, nr. 2/1943, p. 21.
[8] Tomescu, Constantin. Încă un pensionar: părintele Serghie Bejan // Luminătorul, nr. 10/1939, p. 605.
[9] Patronul Seminarului din Chişinău // Buletinul Arhiepiscopiei Chişinăului, nr. 2/1943, p. 21.