Duminica Triumfului Ortodoxiei la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei
22:02, duminică, 1 martie, 2015 | Cuvinte-cheie: duminica ortodoxiei, episcop nicodim, episcopia de edinet si briceni
Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei s-a dovedit a fi neîncăpătoare în prima Duminică a Postului Mare, a Ortodoxiei, pentru mulțimea credincioșilor care au participat la Dumnezeiasca Liturghie a Sfîntului Vasile cel Mare oficiată de Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. După rugăciunea „Tatăl Nostru”, un număr mare de credincioși s-a împărtășit cu Cinstitul Trup și Sînge al Mîntuitorului.
În cuvîntul de învățătură, rostit după citirea pericopei evanghelice, Prea Sfințitul Nicodim a vorbit despre semnificația Duminicii Triumfului Ortodoxiei împotriva tuturor învățăturilor eretice, felicitînd credincioșii cu prilejul acestei deosebite sărbători pentru întreaga suflare ortodoxă. Prima duminică din Postul Sfintelor Paşti aminteşte de evenimentele din 11 martie 843, de la Constantinopol, cînd a fost restabilit cultul sfintelor icoane. Pentru că această zi a fost considerată o nouă victorie a Ortodoxiei împotriva ereziilor, s-a stabilit ca prima duminică din Postul Mare să fie numită Duminica Ortodoxiei. În acest context, Ierarhul a amintit că a fi ortodox înseamnă în primul rind a fi împreună cu Hristos, a ne împărtăși cu Hristos și a trăi după voia Sa cea sfîntă.
În cadrul serviciului divin, tînărul Ilie Gobjila, absolvent al Academiei de Teologie Ortodoxă din Chișinău, a fost prohirisit în treapta de diacon. Cu acest prilej, Ierarhul i-a adresat nou hirotonitului diacon calde felicitări, îndemnîndu-l să fie un vrednic iconom al Tainelor lui Dumnezeu, să slujească Biserica lui Hristos cu toată dăruirea și priceperea, înmulțind talantul primit la această Sfîntă și Dumnezeiască Taină.
Sursa: http://www.eparhia-edinet.md/