Pacea naşte bucurie şi mângâiere
13:19, miercuri, 11 martie, 2015 | Cuvinte-cheie: constiinta, copiii mici, gândurile noastre, Mângâiere, pacea launtrica, sa iertam totul, sfaturi duhovnicești, stapanul casei, Tadei de la Vitovniţa, vrăjmaşii noştri.

Gândurile noastre ne înrâuresc nu numai pe noi, ci și tot ceea ce ne înconjoară. Trebuie să răspândim gânduri bune. Domnul ne porunceşte să-i iubim pe vrăjmaşii noştri, nu pentru ei, ci pentru noi înşine. Trebuie să iertăm totul din inimă. Când se iartă toate din inimă, totul este iertat. Dacă suntem părtaşi la pace, atunci pacea naşte bucurie şi mângâiere în toţi cei din jurul nostru. Toţi simt gândurile noastre paşnice şi liniştite.
Când stăpânul casei este împovărat de griji privind familia, nimeni nu are pace, nici linişte din pricina gândurilor lui, nici măcar copiii mici, care cresc. De aceea cârmuitorii căminului trebuie să se încredinţeze Domnului, să i se roage şi să priceapă că Domnul este Atotputernic, că El ne aduce mângâiere.
Trebuie să iertăm din inimă totul. Pacea lăuntrică nu poate fi păstrată atâta vreme cât conştiinţa noastră este mustrată de ceva. Trebuie să împăcăm conştiinţa. Trebuie să îi iertăm pe toţi din inimă. Fiindcă fără aceasta nu există pace lăuntrică.
Din Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, Editura Predania, București, 2006, p. 74

Toate slujbele Bisericii ne pregătesc pentru Liturghie. Liturghia nu e desprinsă de celelalte slujbe ale Bisericii, ci e împreună cu...
Și această inimă va trebui educată în timpul vieții; să nu lăsăm vreodată inima să se răcească sau să se...
„În general, în viaţa de familie orgoliul şi mândria sunt duşmanii cei mai periculoşi. Dacă nu există smerenie, viaţa de...
Părintele Proclu Nicău, pe numele de botez Gheorghe, s-a născut pe data de 13 noiembrie 1928 în satul Mitocu Bălan...
Există un criteriu lăuntric: conştiinţa, care-ţi spune întotdeauna dacă ceea ce faci este plăcut Lui Dumnezeu şi nu este o...
Dacă tu nu poți să fii atent la cuvintele pe care le rostești, de ce ar fi Dumnezeu? Cum le-ar...
Să ne gândim la vameș și la fariseu. Intrăm ușor în biserică, ne așezăm ușor la rugăciune și începem să-I...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău