Metanoia, sau schimbarea minţii

Fiecare duminică din Postul Mare vine cu un mesaj deosebit. În această duminică ne amintim de viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca, exemplul cărei este deosebit de aproape stării noastre, şi, în acelaşi timp, infinit de îndepărtat.

Viitoarea sfântă, Maria, o adolescentă din or. Alexandria, a părăsit casa părintească la vreo 12 ani, şi s-a alăturat unor marinari, cărora le-a făgăduit că le va asigura o călătorie plină de veselie. De atunci, a dus un mod de viaţă foarte încurcat, plin de căderi omeneşti, ajungând în adâncul gropii desfrâului. Şi iată într-o zi, dusă de val, văzând că toată lumea vorbeşte despre Sfânta Cruce şi vrând să se alăture şirurilor interminabile de oameni îndreptaţi spre biserică, tânăra Maria, vrând probabil, să fie în rând cu lumea, vine şi ea. Dar simte o forţă care o tot respinge şi nu-i permite să intre pe poarta bisericii. Şi privind icoana Maicii Domnului, îşi dă seama, că Ea este Cea care nu-i dă voie să intre în casa Fiului Său. Un văl cade de pe ochii acestei tinere pline de viaţă, şi anume atunci desfrânata Maria devine creştina Maria. Prin pocăinţă, adică, metanoie, schimbare a minţii, spălându-se cu lacrimi amare de regret, regret, regret… desfrânata Maria se transformă în Sfântă.

Cât de mult seamănă modul de viaţă desfrânată cu pseudovalorile moderne… Căutam cuvântul „desfrânare” pe un site de traducere, şi am fost înştiinţat precum că „Echipa noastră a fost informată că traducerea termenului „desfrânare” lipseşte”… Nu au aşa cuvânt. Nu se cunoaşte fenomenul, probabil, pentru că este o stare obişnuită a vieţii. Căutând mai bine pe acel site, undeva la sfârşitul definiţiilor descopăr nişte sinonime (desfrânat: afemeiat, libertin), şi îmi dau seama, cât de mult a degradat mintea modernă… Şi asta pentru că din vechime noţiunea desfrâului nu se limita doar la desfătările trupeşti de „dragoste” gratuită, ci cuprindea sensul profund al necredinţei, infidelităţii, neînfrânării, adică, nestăvilirii pornirilor, a patimilor. În Vechiul Testament poporul iudeu este numit desfrânat, pentru că se abătea frecvent de la credinţa adevărată şi „se desfrânează cu idolii” popoarelor canaanene.

Omul fidel lui Dumnezeu este fidel în toate. Este un fiu credincios al neamului, un brav şi de încredere ostaş al patriei, un destoinic şi exemplar familist, un colaborator, subaltern, şef de încredere. Omul fidel nu va părăsi câmpul de bătălie, decât în marş cadenţat victorios sau dus pe scut ca să fie înmormântat cu cinste şi onoruri. Omul fidel nu va accepta cetăţenia unui alt stat care i-ar făgădui mai multe „facilităţi” şi i-ar oferi mai multe oportunităţi de călătorii libere. Omul fidel nu-şi va părăsi femeia care i-a născut copii, pentru a se lipi de o persoană mai tânără, mai bună, mai înţelegătoare, mai… Omul fidel nu-şi va părăsi copiii pentru a se lipi sticlei, seringii, găştii, etc. Omul fidel e un om integru.

Omul fidel e ca şi preotul care nu şi-a părăsit enoriaşii, atunci când în sat au intrat bolşevicii.

Omul fidel e ca şi tatăl, care nu şi-a părăsit familia, atunci când în sat a intrat foamea. Omul fidel e ca şi căpitanul care s-a dus la fund împreună cu corabia atacată de submarina inamică. Omul fidel e… ca şi ultimul vorbitor de limbă iugrină, care nu şi-a permis să moară fără a transmite cunoştinţele altui cuiva.[1]

Pomenirea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca anume în această duminică a Postului Mare este foarte simbolică. Ne arată că nu mai putem trăi aşa. Ne arată că dacă vrem să ne alăturăm bucuriei divine a Învierii Domnului, trebuie să ne schimbăm modul de viaţă, trebuie să ne dăm seama că ne-am abătut prea mult, ne-am îndepărtat prea tare, infinit de tare de modul normal de trăire creştină. Postul se termină, fraţii mei, iar noi încă nu am intrat în post… Vine Duminica Floriilor, iar noi încă nu am început să simţim roadele postului. Ne-a făcut postul acesta mai buni? Am devenit mai răbdători cu cei care ne supără mereu? Ne-am rugat mai mult pentru ei şi pentru noi? Am închis televizorul, computerul, internetul, etc.? Am învăţat să ne înfrânăm poftele, să ne lipsim de ceea ce este de prisos? Sau am înlocuit unele produse alimentare cu altele, şi atât? Să cugetăm la acestea.

Să ne amintim de pocăinţa Sfintei Maria, care, dându-şi seama de îndepărtarea sa de Dumnezeu, s-a retras în pustie pentru a se ruga. Multe lucruri ne lipsesc în viaţă, dar cel mai mult ducem lipsă fidelităţii şi integrităţii. Fie ca perioada rămasă a postului să ne apropie de realizarea acestei schimbări a minţii, fără de care nu-L vom putea întâmpina pe Hristos coborât de pe Cruce!

[1]  Am fost impresionat profund de acest exemplu de trăire şi responsabilitatea înaltă din cartea scriitorului Nicolae Dabija „Tema pentru acasă”.

Pr. Constantin Cojocaru