Să ne curăţim simţirile şi să-L vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a Învierii

Toată imnografia sărbătorii este la timpul prezent şi la persoana a I-a: „Să mergem dis-de-dimineață şi, în loc de mir, cântare să aducem Stăpânului; şi să vedem pe Hristos, Soarele dreptăţii, tuturor viaţă răsărind!”

Nimeni nu simte nevoia să-şi pună întrebări. În alt context poate că mai întreabă oamenii despre cum s-a putut întâmpla acest eveniment, dar în noaptea Învierii nu! Nu analizăm evenimentul Învierii. Nici nu-l putem înţelege, nici nu-l putem descrie. Pur şi simplu îl trăim, fiecare după puterea lui! Nici Evangheliile nu descriu cum s-a petrecut Învierea. Ele ne dau numai mărturii ale faptului Învierii: mormântul gol, prezenţa îngerilor, arătarea lui Hristos cel înviat către femeile mironosițe, către Apostoli şi alți martori.

Învierea, ca şi lumea lui Dumnezeu, nu pot fi accesate prin mijloacele înţelegerii raţionale, ci prin cele ale înţelegerii duhovniceşti sau ale simţirii înţelegătoare. Sunt de înţeles mai curând la nivelul simțirii decât la cel al minții. De aceea, ne îndemnăm, într-un glas cu imnograful: „Să ne curăţim simţirile şi să-L vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a Învierii. Şi cântându-I cântare de biruinţă, luminat să-L auzim zicând: Bucuraţi-vă!”. Cei care vin la biserică se mulţumesc cu această receptare tainică la nivelul experienţei, oricât de precară ar fi aceasta. Totul se rezumă şi se recapitulează în faptul, de neexplicat şi de necuprins cu mintea, al întâlnirii omului cu Dumnezeu. Ne întâlnim cu Hristos cel înviat, într­-un anume fel! Nu putem spune că-L vedem, pentru că nu se vede. Nici nu putem spune că-L pipăim, pentru că nu se poate pipăi. Nici nu putem măsura, în vrun fel anume, prezenţa Sa. Şi totuşi, de două mii de ani, această certitudine, sau mai curând această experienţă este cea care ne atrage, ca un magnet, în Săptămâna Mare în biserici, iar în noaptea de Înviere în faţa bisericilor, ca să primim lumina Învierii şi salutul sau provocarea: „Hristos a înviat!”.

Din Pr. prof. dr. Constantin Coman, Dreptatea lui Dumnezeu și dreptatea oamenilor, Editura Bizantină, p. 90-91