A fost sfinţit un basorelief în memoria academicianului Diomid Gherman

Acum un an a trecut la Domnul părintele neurologiei din Moldova – acad. Diomid Gherman. Colegii şi discipolii săi au insistat să fie executat un basorelief în memoria acestui brav medic, cercetător şi pedagog, care a fost instalat la intrarea în Institutul de Neurologie și Neurochirurgie.

Autor al basoreliefului este renumitul sculptor Veaceslav Jigliţchi.

După dezvelirea basoreliefului, a avut loc slujba de sfinţire a acestuia, serviciul divin fiind oficiat de către un sobor de preoţi în frunte cu părintele Octavian Moşin.

La eveniment au fost prezenţi savanţi, medici şi rude ale regretatului academician, care au vorbit despre meritele şi personalitatea acestuia.

In memoriam

Academicianul Diomid Gherman – fiul dascălului din Bocșa

”Copilul nu datorează părintelui viața, ci creșterea…

Copiii trebuie crescuți pentru ei, nu pentru părinți.”

(Nicolae Iorga)

L-am cunoscut mai bine pe robul lui Dumnezeu Diomid chiar la priveghiul său din capela universitară ”Întâmpinarea Domnului”. Am avut câteva ore bune să discutăm cu prieteni comuni și să ne amintim nu atât de savantul, medicul D. Gherman, cât de acel om cu suflet mare și plin de dragoste, aşa cum va rămâne în amintirea semenilor.

Așa-i viața pământească, foarte agitată și grăbită, încât abia apuci să te saluți cu cineva din mers și să-i ceri iertare, căci nu ai timp pentru o vorbă bună… pentru a-l asculta. Însă vine vremea când timpul e veșnicia, iar înainte de prohodirea distinsului doctor ne-am rugat și ne-am amintit de cele mai expresive crâmpeie ale vieții acestuia.

Nici nu vă închipuiți cât de mult s-a vorbit despre nou-adormitul academician, ca o personalitate marcantă a neurologiei moderne. Au venit să-și ia rămas bun colegi, discipoli, demnitari, prieteni, pacienți și chiar consăteni, care l-au iubit și apreciat.

Însă mai nimeni n-a amintit de Doca (așa cum era dezmierdat în familie) de la Bocșa Făleștiului, ca fiu al dascălului din sat, Grigore Gherman-Mogoreanu, om cu alese aptitudini muzicale și plin de evlavie, și al ”cucoanei dăscălițe” Elena din neamul lui Butnaru.

Născut la 10 aprilie 1928 în timpuri ca și astăzi – pentru unii bune, pentru alții nu prea. ”Vremuri când copiii mergeau desculți la școală, însă erau flămânzi și însetați de cunoștințe. Mare noroc a avut academicianul Diomid Gherman să fie printre învățăceii vremii, care de-a dreptul ”rupeau cărțile”, iar dragostea pentru învățătură era încurajată și cultivată din familie” – ne spune Nicolae Dabija.

Primește din botez un nume neobișnuit – Diomid, probabil cu gândul să ajungă slujitor, căci în satul din vecinătate, Scumpia, era preot Diomid (Doca) Silvistrovici, cu care erau prieteni părinții viitorului savant. Însă în casa părintească se păstra o icoană, de rând cu alte podoabe bisericești după închiderea bisericii

din sat, care era cu totul aparte. Avea mai multe chipuri de sfinți, dintre care cel mai pronunțat era al mucenicului doctor fără de arginți Diomid. Să fie o binecuvântare pentru slujirea medicală?!

De mic era deprins cu biserica, dimpreună cu celălalt frate, Anatolie, și cele două surioare. De atunci învață cântări bisericești în aranjamentul părintelui Mihail Berezovschi, vestit dirijor al catedralei din Chișinău și învățătorul dascălului-diacon Grigore de la Bocșa. Apoi, când își continuă studiile la Liceul Comercial din Bălți, îl are drept pedagog muzical pe dirijorul catedralei din Bălți.

”Față de muzica bisericească am o deosebită patimă. De mic copil am cântat în corul bisericesc condus de taică-meu, ce dorea ca eu să devin preot”, mărturisea academicianul într-un interviu la aniversarea celor șapte decenii de la naștere[1].

”După ce am terminat 4 clase primare, împreună cu fratele meu, (tata) ne-a dus la Bălți, să dăm examene de admitere la Liceul Seminarial, ca să devenim preoți. Eu am susținut examenul, iar fratele a fost respins la vizita medicală, și nu prea avea auz muzical. Urma ca la 1 septembrie 1939 să mă prezint în clasa întâi la Liceul Seminarial, însă tatăl trebuia, mai întâi, să strângă grâul de pe patru hectare de pământ, și a terminat treierișul în a doua jumătate a lui septembrie. Când ne-am prezentat la liceu, locul meu era deja ocupat”, scrie D. Gherman în amintirile sale.[2] Astfel tânărul Diomid ajunge la Liceul Comercial (1939-1944), apoi la Școala medie din Bălți (1945), unde cunoaște, învață împreună și se împrietenește cu viitoare notorietăți din domeniul medicinii, cea mai influentă fiind personalitatea savantului Nicolae Testemițanu. De aici își ia zborul spre capitală, încercând să îmbrățișeze un nou domeniu – medicina. Și iată de la doctor de suflete, după cum visa să ajungă, a fost chemat să fie un ”doctor fără de arginți”. Or, acad. Valeriu Canțer, la omagierea celor 85 de ani de viață a lui D. Gherman, spunea: ”Meditând asupra biografiei savantului, am ajuns la concluzia că un medic poate realiza o carieră de succes, ca și un preot, doar prin dragoste față de om, de pacient, care îi încredințează ceea ce are mai scump – taina sănătății lui. Și încă un aspect din paralelismul dintre medic și preot – ambii ating piscurile recunoștinței omului, dacă se oferă benevol a prelua și a trece durerea omului prin ei.”

Nimic nu cade din cer sau pod. Acest brav om a muncit mai bine de șase decenii, ajungând un remarcabil savant, iscusit pedagog, talentat educator, bun coleg și prieten. ”Fără muncă nu poți dobândi nimic, asta le spun și tinerilor, fără muncă nu ajungi nicăieri”, mărturisea academicianul.

Diomid Gherman crește profesional într-un mediu fecund, la o nouînființată instituție medicală, avându-l drept mentor pe B. Șarapov, fondatorul neurologiei autohtone, fiind susținut de colegi și prieteni de breaslă precum N. Testemițanu, A. Nacu, V. Anestiadi ș.a., crește și trece toate treptele posibile într-un domeniu de cercetare și de aplicare medicală. ”Lucrează medic la spitalul din Chirileni, Ungheni, medic-șef la spitalul raional Congaz, inspector la Ministerul Sănătății, președinte al CC al Societății ”Crucea Roșie”, conferențiar, profesor universitar, șef de catedră la Institutul de Medicină. Specializat în unul din cele mai dificile domenii ale neurologiei – bolile vasculare medulare, conduce clinica de neurologie și neurochirurgie, creând o direcție nouă în medicină – vertebroneurologia.”[3]

Și-a format o adevărată echipă de specialiști în domeniu: M. Gavriliuc, Gr. Zapuhlâh, I. Moldovanu, V. Timirgaz și mulți alții, înțelegând că de unul singur nu poți face mai nimic. ”Omul de știință fără discipoli este un savant orfan”, spunea dl Gherman într-un interviu. Apoi, adresându-se noilor generații de medici, suspina: ”Este regretabil că mulți din absolvenții de astăzi nu prea vor să plece la muncă în sat, cum a procedat generația noastră. Majoritatea absolvenților caută locuri ”călduțe”, unii dintre ei chiar abandonează medicina pentru a face business.”[4] Prin asta vroia să spună că doar intelectualii vor ridica satele, vor fi lumina de la țară.

Întreaga viață și-a pus sufletul într-un domeniu nobil de activitate, grijindu-se de sănătatea oamenilor, trecând de la profesia de medic, la o adevărată vocație.

Probabil, academicianul D. Gherman a fost un om împlinit aici pe pământ, realizând nu doar carieră, având nu doar casă, masă, copii și nepoți, dar stăruind în virtute omenească. A fost o fire muncitoare, credincioasă, iubitoare, modestă, plină de dăruire.

Până la urmă fratele Diomid Gherman a vrut să fie alături de Mântuitorul cel Înviat, căci în sâmbăta Sf. Paști a plecat din această viață trecătoare. A plecat în mare liniște, chiar pace, făcându-și tema pentru acasă. Și dacă visul din copilărie al tatălui său a fost să devină slujitor, iată că a ajuns în domeniul său: ctitor al renumitei școli de neurologie din republică, patriarh de vârstă și al neurologiei, iar cunoștințele sale sunt incluse în patrimoniul științelor neurologice.

Dumnezeu să-l odihnească cu drepții!

Cu deosebit respect,

în numele celor care l-au apreciat

preot Octavian MOȘIN

[1] A se vedea: Academicianul Diomid Gherman la un popas aniversar, în ziarul Moldova Suverană, nr. 72, 9 aprilie 1998, pag. 3.

[2] Diomid Gherman, Așa a fost să fie…, Chișinău, 2008, pag. 11-12.

[3] Localitățile Republicii Moldova (itinerar documentar-publicistic ilustrat), Vol. 2, Bi-Buz, Chișinău, 2000, pag. 112.

[4] A se vedea: Academicianul Diomid Gherman la un popas aniversar, în ziarul Moldova Suverană, nr. 72, 9 aprilie 1998, pag. 3.