„Efectul CHARLIE”: Islamul devine obiect de studiu OBLIGATORIU, Creștinismul este FACULTATIV

Ministerul francez al Educației a anunțat noua programă la Istorie pentru școlile generale, clasele 5-8. Islamul devine obiect de studiu obligatoriu.
Consiliul Superior al Programelor din cadrul Ministerului Educației a anunțat că la disciplina Istorie, pentru clasele 5-8, vor fi două tipuri de subiecte: „obligatorii de studiat”, respectiv „tratate la alegerea profesorului”.
Astfel, studiul Islamului se numără printre subiectele obligatorii, scrie Le Figaro. Spre deosebire de Creștinismul Medieval (perioada în care s-a structurat Europa de astăzi), care este doar subiect facultativ. Mai mult, Creștinismul trebuie studiat doar „din punctul de vedere aș dominației intelectuale a Bisericii asupra mentalităților rurale”.
sursa evz.ro

Isaac Sirul spune: „Bine este a teologhisi pentru Dumnezeu, însă mai bine este omului a se face curat pentru Dumnezeu....
“Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (Lc.6,31). Iată învățătura succintă a Domnului nostru Iisus...
Cel mai important dar pe care ar trebui să-l cerem lui Dumnezeu, este darul credinței. Dacă am avea credința care...
Este evident pentru orice creştin ortodox care este conştient de ceea ce se întâmplă în jurul lui astăzi, că lumea...
Cât de frumos este chipul credinciosului! Cât de minunat este harul acestui chip! Frumuseţea lui te farmeca, iar înălţimea lui...
Știu că titlul sună într-un stil protestant și copilăresc, dar veți vedea că ideea vine chiar de la un mare...
Este o părere a unor teologi mari ai Bisericii Răsăritului că atâta valoare are Maica Domnului în cer şi pe...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău