Să iubești tăcerea, pentru că doar astfel inima ta va vorbi lui Hristos - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Să iubești tăcerea, pentru că doar astfel inima ta va vorbi lui Hristos

“Să nu te indignezi, nici măcar în tine, pentru nici o acuzație nedreaptă ce ți s-ar aduce. Este un lucru rău. Și răul începe prin gânduri rele. Când te amărăști și te indignezi, fie doar cu gândul, îți strici atmosfera duhovnicească. Împiedici Sfântul Duh să lucreze și îngădui diavolului să mărească răul. Tu trebuie să te rogi totdeauna, să iubești și să ierți, alungând de la tine orice gând rău.”

“Nu trebuie să-ți duci lupta creștinească cu predici și contestații, ci cu o adevărată iubire ascunsă. Când contestăm, ceilalți reacționează. Când îi iubim sunt mișcați și-i câștigăm. Când iubim, credem că noi le oferim ceva celorlalți pe când, în realitate, întâi ne oferim nouă înșine. Iubirea cere sacrificii. Să sacrificăm cu umilință ceva de-al nostru, care în realitate este al lui Dumnezeu.”

“Când te trezești noaptea, să nu te întorci pe partea cealaltă pentru a adormi la loc. Să te ridici, să îngenunchezi în fața Celui Răstignit și a Sfinților și să te rogi smerit și cu iubire. O jumătate de oră, un sfert, zece minute, cinci, cât poti.”

“Să te rogi fără neliniște, în pace, cu încredere în grija și iubirea lui Dumnezeu. Nu te osteni când te rogi.[…] Să-l rogi pe Dumnezeu să te facă vrednic de iubirea Sa.[…] Să faceți câte metanii puteți în rugăciune, chiar dacă asta vă obosește. Când rugăciunea este însoțită de sacrificiul nesilit, se face mai plăcută și mai roditoare în fața lui Dumnezeu.”

“Omul lui Hristos trebuie să-L iubească pe Hristos, și când Îl iubește pe Hristos, scapă de diavol, iad și moarte.”

“Să fim smeriți, însă să nu vorbim de smerenie. Vorbirea despre smerenie este o capcană a diavolului, care aduce cu sine deznădejdea și delăsarea, în vreme ce adevărata smerenie aduce cu sine nădejdea și lucrarea poruncilor lui Hristos.[…] Roagă-L pe Dumnezeu să-ți trimită sfânta smerenie. Nu pe aceea care spune ‘sunt cel din urma, sunt nimic.’ Aceasta e smerenie diavolească. Smerenia cea sfântă e dar de la Dumnezeu. Dar. Harisma. Nu provine din strădaniile noastre. Pregătește-te și cere-I lui Dumnezeu acest dar sfânt.”

“Deschide-ți inima cu simplitate, nesilit, spontan, înaintea Domnului nostru.[…] Să fii plăcut. Să iubești tăcerea, pentru că doar astfel inima ta va vorbi lui Hristos. Spune vorbe puține, dar cu miez. Să iubești osteneala trupului și oboseala, fiindcă acestea întăresc trupul și sufletul deopotrivă.[…] Tăcerea să-ți fie tainica, adânc în inimă. Nu-ți vădi tăcerea să o priceapă toți. Spune două-trei cuvinte, dar lăuntric nu conteni a te ruga Domnului pentru toți.”

“Să spui mereu adevărul. Să faci totul cu calm. Să te rogi pentru a deveni mai bun.”

“Să faceți mereu binele, fiindcă altminteri e vai de voi!”

“Și deși de mic copil făceam multe păcate, când m-am reîntors în lume am continuat a face păcate, care până astăzi s-au înmulțit foarte mult. Lumea însă m-a luat de bun și toți strigă că sunt sfânt. Eu însă simt că sunt cel mai păcătos om din lume.”

“Astăzi oamenii caută să fie iubiți și de aceea eșuează. Corect e să te întereseze nu dacă ei te iubesc, ci dacă tu Îl iubești pe Hristos și pe oameni. Doar astfel sufletul îți este împlinit.”

“Să-L rogi pe Dumnezeu să te facă vrednic de iubirea Sa.[…] În rugăciunea ta să-I ceri lui Dumnezeu să se facă voia Sa pentru tine. Acest lucru îți este cel mai de folos.”

“Când te înhață satana și te apasă, să nu rămâi nemișcat, așa cum rămân unii ce devin melancolici și cad pe gânduri ore întregi, ca și când i-ar preocupa probleme importante, deși nu e vorba despre așa ceva, ci pur și simplu sunt robiți de satana. Să fii pregătit să reacționezi, să te opui, să respingi asediul satanei, așa cum pe un om pe care îl prind răufăcătorii și-l blochează, face o mișcare bruscă și, dând din mâini îl împinge, scapă din strângerea lor și se îndreaptă spre altă direcție, spre Hristos, care îl eliberează.”

Cuvinte ale Sfântului Porfirie Kavsokalivitul.

Sursa: http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/parintele_porfirie.htm

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com