Dr. Pavel Chirilă: Cancerul o boală „inteligentă”? - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Dr. Pavel Chirilă: Cancerul o boală „inteligentă”?

Doctorul Pavel Chirilă este un om ajuns la vârsta împlinirii profesionale, când speranţele deşarte nu-ş i mai găsesc locul, căci planurile de bine şi posibil de materializat le.înlocuiesc. Se remarcă, mai ales în ultimii douăzeci de ani ca medic ce practică altă medicină, folosindu-se de cunoştinţele şi de experienţa acumulate în facultate. Se specializează pe fitoterapie. Un drum al Damascului destul de anevoios, greu de priceput pentru mulţi, cu lămuriri pentru toţi – pe parcurs. Pavel Chirilă este un luptător care a atras la vremea potrivită atenţia asupra pericolelor la care suntem expuşi odată cu introducerea sării iodate în consumul public, ca şi asupra folosirii incorecte a vaccinurilor asupra populaţiei. A fost printre primii care au tras printre semnale de alarmă vorbind deschis despre cauzele şi tratamentul cancerului, un subiect tabu pentru majoritatea doctorilor, deşi în România, zeci de persoane sunt diagnosticate zilnic cu cancer, aceasta fiind cea de-a doua cauză care sporeşte rata anuală de mortalitate la nivel naţional.
Doctorul naturist Pavel Chirilă s-a născut în Caraş-Severin, mai exact în localitatea Slatina Nera. Peste ani, a revenit în aceste locuri pentru a pune bazele unei clinici de oncologie, după ce a căpătat experienţa funcţionării centrului de îngrijiri paliative „Sfânta Irina“ din Voluntari din Ilfov.

Sunteți cunoscut ca specialist ce respectă valorile creștine. V-a inspirat sau vă folosiți de vreo metodă de tratare a unei boli din lumea monahală?

De la monahi am învățat leacuri duhovnicești și leacuri naturale. Părintele Ilarion Argatu mi-a spus să sfătuiesc bolnavii (chiar dacă ar fi atei),
să citească zilnic două-trei capitole din Noul Testament. De asemenea, maica Benedicta de la mănăstirea Rătești m-a învățat cel mai eficient remediu în hepatita acută și cronică. Este un amestec de pulberi carbonizate din plante.

Modul în care se hrănesc și felul de viață al monahilor – posturi, privări de somn și celelalte mijloace ascetice pe care le folosesc sunt mai sănătoase decât cele din lume?

Desigur că sunt mai sănătoase, doar că e nevoie de multă atenţie şi de cumpătare. Am văzut și monahi postind cu zahăr și margarină – ceea ce nu este bine deloc. Nici a-ți suprima brusc somnul pentru a atinge rapid un nivel înalt de asceză, nu cred că este bine. Duhovnicul meu îmi spunea că cine “arde treptele” pentru a ajunge repede ascet, riscă să facă suferințe psihice. Cred că are dreptate.

Aditivii alimentari și E-rile aproape că ne-au cucerit piața alimentară, aproape că nu mai există produs exclusive natural. Ce efecte au asupra organismului uman? Cum să procedăm ca să-i evităm?

Există astăzi tomuri întregi despre efectele nefaste ale aditivilor. Trebuie pur si simplu să nu le consumăm. Mai puţină carne, mai puţină mâncare chiar, ar fi o soluţie pentru situaţia în care ne aflăm. Un sfat bun de urmat ar fi să citim etichetele înainte de a cumpăra un produs și dacă nu ne convine ce citim, să nu mai cumpărăm acel produs.

În România aproape cinci sute de mii de hectare de teren sunt cultivate cu plante modificate genetic, însă pe pancartele de la marginea lor se sfecifică faptul că aceste pământuri cultivate sunt pentru cercetare. Cât de crâncenă este lupta cu organismele modificate genetic, ce mai poate fi făcut în stadiul în care ne aflăm?

Toţi ştim adevărul, ştim ce presupun aceste culturi. Cred cu tărie că fără o opoziție fermă a populației aceste acţiuni din domeniul agriculturii nu pot fi blocate. Efectele unei alimentații pe baza acestor recolte este categoric alergizante și cancerigene.

Cum este influențat organismul femeii de terapia hormonală?

Abuzul de homoni (tratamente abuzive, pilule contraceptive, pilula de a doua zi, repetarea de multe ori a fertilizării in vitro), favorizează apariția cancerului în sfera genitală, cu precădere. Hormonii, recomandați chiar ca tratament uneori, dacă sunt luați în cure prelungite, au efecte secundare.

Ce ne puteți spune despre parabenii din antiperspirante? Îi folosim zilnic, există pericole indiferent cât de deasă este utilizarea lor?

La femeile cu cancer de sân care au abuzat de antiperspirante, parabeni au fost găsiți prezenți în tumoră.

Care este opinia dumneavoastră în ceea ce privește alimentația raw-vegane adoptată de tot mai multă lume?

Alimentația raw-vegan este bine venită, dar trebuie urmată cu discernământ. Într-o astfel de tip de hrană nu trebuie să lipsească fructele și cerealele. Bolnavii cu anemie feriprivă, cei cu colopatii, cu ulcer este bine să stabilească un mod de viaţă şi de alimentare în colaborare cu un
medic specialist.

Care sunt cauzele apariției cancerului? Ați publicat o carte despre acest subiect, vă rugăm să ne spuneți pe scurt ce noutăți există în cercetările din acest domeniu.

Nu se cunosc cu precizie cauzele determinante ale acestei maladii, dar se cunosc cauzele favorizante. Aş preciza aici principalele motive ce declanşează această boală şi anume, abuzul de zahăr alb rafinat, abuzul de proteine de origine animală; nitriții și nitrații, abuzul de expunere la ultraviolete și alte tipuri de radiații.

Circulă pe internet un tratament pe bază de bicarbonat de sodiu și lămâie eficient în tratarea cancerului. E un leac cu adevărat bun, s-au făcut cercetări asupra lui?

E un leac foarte răspândit, popularizat, dar nu am avut ocazia să văd o cercetare randomizată. Nu pot sfătui pe cineva să-l urmeze sau nu.

Când declanșează stressul cancer? Din punctul de vedere al unui fitoterapeut cum ați defini stressul? Ce alte boli au la bază această dezordine? Cum intervine un specialist naturist în tratarea stressului? Dar al cancerului și al altor boli incurabile?

Stressul poate declanșa un cancer când este puternic, şi intempestiv,. Dacă bolnavul nu are pe nimeni lângă el ca sprijin, crede că nu mai există nici o rezolvare și este luat prin surprindere, această stare îl poate influenţa negativ şi boala evolua cu viteză. Sunt și alte boli (neoncologice care se declanșează la stess). Fitoterapia poate reduce efectele stressului, dar si mai bine este dacă se asociează o psihoterapie bine condusă.

România are cei mai deteriorați indicatori de cancer dintre toate țările Uniunii Europene. Viteza cu care se înmulțește acest flagel este uluitoare și omul nu face decât să o accelereze și mai mult prin stilul de viață. Ce recomandați unui bolnav de cancer? Ce reguli ar trebui respectate pentru prevenirea cancerului?

Sfatul meu pentru români este să renunţe la fumat, întrucât România are un procent de 27% fumători din populația adultă. Consumarea mezelurilor care conțin săruri nitrice (românii mănâncă cu 23% mai mult salam decât media țărilor europene) este iarăşi un comportament ce
duce fără cale de întoarcere către suferinţă, de aceea îndemnul meu către populaţie a fost Nu hrăni cancerul! Apoi, încă o etapă greu de înţeles şi de respectat, este folosirea în exces , în mod abuziv a hormonilor. Să își poată guverna stressul prin evitarea conflictelor sau rezolvarea lor în spiritul împăcării cu oamenii și cu Dumnezeu. Ar fi bine şi nu e imposibil ca omul să nu se expună la ultarviolete și nici să abuzeze de convorbiri la telefonul mobil.

Literatura de specialitate a răsturnat în ultima vreme teoria conform căreia neuronii nu mai pot fi reparați. Sunteți de acord cu această opinie? Chiar există vreun leac pentru refacerea neuronilor?

Haide mai bine să nu îi distrugem și să nu-i lezăm! Ar fi mai sănătos să prevenim această distrugere decât să sperăm într-o reparaţie…

Aveți experiența unuia dintre primele centre de îngrijiri paliative. Cum primesc oamenii inițiativa pe care ați avut-o în ceea ce privește înființarea unui astfel de centru mult mai complex decât cel din Voluntari, în localitatea bănățeană Nera?

Centrul de Îngrijiri Paliative din Voluntari este destinat cazurilor în stadii avansate. Clinica de la Nera este dedicată cazurilor cu cancer la debut, la aflarea veștii.

Te poți trata de diverse afecțiuni mai grave sau mai puțin grave exclusiv din alimentație? Dacă nu, de ce? Dacă da, cum?

Nu se poate da un răspuns simplu în câteva rânduri. Unele boli se pot trata exclusiv printr-o dietă adecvată, altele prin asociere și cu alte terapii. Orice schimbare în stilul de viață trebuie făcută progresiv.

Cum ne refacem echilibrul alimentar după experiența abundentă în carne de sărbători?

Renunțând la abuzul de proteină de origine animală și la zahăr . Totodată trebuie exclusela băuturile răcoritoare chimizate, etc. Adevărate otrăvuri. Sau, și mai bine – fiind de sărbători la fel de cumpătati ca în restul anului.

sursa lumeacredintei.com

Dr-Pavel-Chirila-2

Contact Form Powered By : XYZScripts.com