Biserica Ortodoxă a decis să utilizeze media digitală în lucrarea pastoral-misionară
11:31, luni, 11 mai, 2015 | Cuvinte-cheie: activitate misionara, comunicare online, internet, media digitala, retele sociale

Biserica Ortodoxă a făcut un pas istoric. S-a decis să se ”Utilizeze media digitală în lucrarea pastoral-misionară ” și a mai decis ” intrarea în rețelele de socializare pentru întâlnirea cu omul de astăzi ”
În multă liniște și departe de ochii presei, a avut loc o întâlnire la care au participat cele mai importante personalități ale lumii ortodoxe din 21 de țări și specialiști internaționali în comunicare. Întâlnirea numită sugestiv ”Conferinţă internaţională despre media digitală şi pastoraţia ortodoxă” a avut loc la Atena în perioada 7-9 mai 2015 și a schimbat radical principiile de comunicare conservatoare ale Bisericii Ortodoxe.
Deși oficial nu se vorbește despre acest aspect, surse din conducerea ortodoxiei ne-au declarat că această ”conferință” este rezultatul îngrijorării fără precendent a Bisericii în legătură cu scăderea vertiginoasă a numărului de tineri și persoane active care trec pragul lăcașelor de cult. Această stare de fapt reală, dar negată de Biserica Ortodoxă, a impus organizarea acestei întâlniri de o anvergură fără precedent în lumea ortodoxă.
Conștientizarea faptului că internetul și noile mijloace de comunicare sunt net superioare celor folosite de Biserică, a dus la luarea unei decizii istorice de întoarcere cu fața la internet (modernism). Astfel, după ce ani de zile preoții au explicat credincioșilor cât de malefic este internetul, iată că de azi discursul se va întoarce cu 180 de grade, mediul online devenind o ” temă comună de acțiune pentru toate Bisericile Ortodoxe locale ”.
De azi înainte, preoții vor trebui să se pună la punct cu folosirea internetului și a rețelelor de socializare și, mai mult de atât, vor trebui să fie activi în mediul online deoarece ” cuvântul Domnului Iisus Hristos spune : „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura” (Marcu 16, 15) se extinde astăzi şi asupra universului cultural şi informațional. ”
Într-un comunicat intern semnat de ”DANIEL, Patriarhul României” se spune : ”Globalizarea economică, mobilitatea populației şi dezvoltarea rapidă a mijloacelor de comunicare au provocat, mai ales în ultimele decenii, mutaţii majore în viaţa oamenilor, cu consecințe asupra contextului social în care Biserica își desfăşoară misiunea ei mântuitoare. Accelerarea ritmului de viaţă al persoanelor, relativizarea timpului şi a spaţiului în raporturile dintre comunităţile statale, culturale şi religioase influențează direct mentalitățile tradiționale şi comportamentele sociale. De aceea, mondializarea comunicării prin extinderea globală a mass-media şi a rețelelor digitale reprezintă o temă comună de cercetare, reflecție şi acțiune pentru toate Bisericile Ortodoxe locale.
…. Biserica noastră are datoria de a înţelege modul de funcționare al societății informaționale din zilele noastre, pentru a folosi cu discernământ mijloacele de comunicare spre a comunica valorile Ortodoxiei şi de a intra în rețelele de socializare pentru întâlnirea cu omul de astăzi, utilizator de noi tehnologii comunicaționale în Areopagul modernității.
Utilizarea media digitală în lucrarea pastoral-misionară presupune responsabilitate eclezială şi înţelepciune pastorală, deoarece, deşi o tehnologie nouă oferă oamenilor noi posibilități de dezvoltare, totuşi ea poate aduce şi noi provocări sau pericole în privinţa păstrării valorilor spirituale, culturale şi sociale tradiționale ale persoanelor şi popoarelor. În acest sens, rețelele de socializare pot contribui la o mai bună cunoaștere reciprocă a diferitelor tradiţii şi la consolidarea comunităţilor de credinţă, dar multitudinea de idei şi opinii exprimate liber în spaţiul virtual trebuie supusă mereu unei analize critice şi selective, potrivit valorilor permanente ale credinţei şi moralei creştine. ”
Ieșirea activă și organizată a Bisericii Ortodoxe în mediul online va schimba din temelii tot ce știam despre acest cult și mai ales despre preoți. Rețelele de socializare nu sunt pregătite să accepte discursul de lemn al Bisericii Ortodoxe, fapt pentru care anticipăm că ortodoxia va fi pusă la grea încercare și va fi nevoită să iasă din sfera de comunicare conservatoare și să își modeleze discursul conform vremurilor în care trăim.
O altă încercare grea va fi faptul că preoții vor fi expuși public. O mare parte dintre ei se vor bucura de o comunicare civilizată și de respect, dar cei care se gândesc doar la cum să își facă avere și cum să ”ușureze” enoriașii de bani vor fi aspru criticați și odată cu ei și Biserica Ortodoxă.
Considerăm că decizia Bisericii Ortodoxe de a nu mai aștepta să vină lumea la ea ci să iasă ea în lume este una foarte bună și de importanță istorică în evoluția creștinismului. De fapt această părere nu este doar a nostră, ci a majorității celor care au participat până ieri la ”Internațional Conference on digital media and Orthodox Pastoral care”.
Pentru a înțelege cu toții anvergura și importanța decizională a evenimentului, aveți mai jos componența Comitetului Onorific al întrunirii și lista cu cei care au luat cuvântul.


În contextul Lecturilor de Crăciun, ediția a XXVIII-a, din or. Moscova, Federația Rusă, s-a desfășurat întrunirea președinților sectoarelor sinoadelor ce...
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Palatul Mitropolitan a găzduit o masa rotundă cu genericul „Familia creștină în societatea contemporană”. La...
Marți, 20 februarie 2018, în cea de-a doua zi a Postului Mare, în incinta Gimnaziului din cartierul Slobozia Doamnei din...
Sectorul Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale, la un an de la înființare Acum un an, în ședința ordinară a...
Copiii, educatorii și părinții de la grădinița nr 220 din mun. Chișinău, comuna Ciorescu au vestit bucuria Învierii Mântuitorului Hristos...
La 3 aprilie, în cadrul ședinței ordinare a Inspectoratului de Poliție Dubasari, PC părinte Protopop prot. mitr. Teodor Pelin a...
Biserica și Armata au în comun un lucru important: amândouă își slujesc semenii; misiunea Bisericii este de a-i îndruma pe...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău