Trupurile fără capete …
16:46, luni, 18 mai, 2015 | Cuvinte-cheie: biserica, dumnezeu, liturghie, pilde ortodoxe, rugăciune

Odată, un preot a avut o vedenie în timp ce slujea Sf. Liturghie. Biserica era plină de credincioși. Vede o mulțime de trupuri fără capete, iar în alt loc câteva capete fără trupuri. Neînțelegând el această vedenie, apare un înger al Domnului care îi tâlcuiește înțelesul ei. Astfel, îngerul îi spune că acei oameni pe care-i văzuse fără capete, sunt credincioșii care au venit cu trupul la Biserică, dar mintea lor nu este deloc atentă la Sf. Liturghie, ei sunt departe cu gândul, ajungând până la celălalt colț al lumii și înapoi. Iar acele capete fără trupuri, sunt creștinii care deși nu au putut veni la Biserică din binecuvântate pricini, sunt grav bolnavi sau îngrijesc de bolnavi… dar cu toate acestea mintea lor este ațintită la rugăciune, și ei participă cu duhul la Sf. Liturghie. Aceștia sunt cu adevărat prezenți în Biserică.
Tot așa, un creștin se ruga de ani de zile lui Dumnezeu, însă citea rugăciunile ca pe niște poezii, făcea totul de formă, el netrăind deloc rugăciunea. Odată, fiind în grea încercare, a strigat cu glas tare către Dumnezeu, zicând din adâncul sufletului: „Dumnezeul meu, nu mă lăsa!” Iar Dumnezeu nu a întârziat întru chemarea Sa, și îi răspunde cu blândețe: „Aici sunt, copilul Meu!” „Doamne, dar eu Te rog de atâta vreme, iar Tu abia acum m-ai auzit?” „O, fiule, de 7 ani te rogi, dar Eu abia acum te-am auzit, pentru că acum M-ai strigat cu adevărat. Cum era să te aud Eu, când tu însuți nu te auzeai?”
Cu adevărat așa este, o, fraților, căci Dumnezeu vrea să ne rugăm Lui cu inima, cu mintea și cu sufletul, nu zicând multe rugăciuni cu gura, dar fără să fie trăite. Un munte de rugăciuni nu face cât un suspin adânc din inimă, un gând curat către Dumnezeu, fie el și de căință. Așa să-L strigăm pe Dumnezeu, ca un prunc care a pierdut pe mama lui, plânge și strigă cu toată forța sufletului lui: „Mamă, unde ești? Ajută-mă!”
sursa luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com\

După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută din străvechi...
În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît...
Sfântul Ioan s-a născut cu puţin timp înainte de anul 10 d.Hs., în Betsaida Galileii, primind numele de Ioan, care...
Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea...
Învierea lui Lazăr este sărbătorită în Biserica Ortodoxă cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim. Cele...
Sfinţii Părinţi compară adesea Postul cu călătoria de patruzeci de ani a poporului ales în pustiu. Ştim din Biblie că...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău