Interviu cu Stareţul Nikon Aghioritul

H.S. Părinte Nikon, ați venit din Aghion Oros (Sfântul Munte) în Agrion Oros (Muntele Sălbatic), ce ne aduceţi de acolo?

Stareţul Nikon: Binecuvântarea Bunului Dumnezeu. Important este să fim într-o astfel de stare în care să se poată odihni binecuvântarea lui Dumnezeu peste noi. De multe ori Dumnezeu ne trimite binecuvântarea Sa, dar starea noastră duhovnicească este în aşa fel încât Harul nu găseşte loc să rămână şi pleacă iarăşi. De aceea ne vom nevoi ca harul lui Dumnezeu să se odihnească în noi.

H.S: Noi, gheronda, aici în lume, trăim într-o perioadă a deznădejdii şi a nesiguranţei, trăim o perioadă de criză, o criza economică, o criză a deznădejdii, o criză care este o consecinţă a crizei morale probabil. Care este părerea sfinţiei voastră în legătură cu acest subiect?

Stareţul Nikon: Pentru început ne vom lupta în orice chip în care putem, împotriva a tot ceea ce ştim că este duşmanul nostru, iar mai departe, harul lui Dumnezeu va face ceea ce noi nu vom mai putea. Pe noi nu trebuie să ne cuprindă deznădejdea. Deznădejdea să-l apuce pe diavolul care a pierdut jocul cu mult timp înainte. Noi nu vom deznădăjdui. Suntem în braţele lui Dumnezeu, în braţele Maicii Domnului. Se poate ca oamenii să aibă planurile lor, dar şi Dumnezeu are planurile Sale. Dumnezeu a spus că „voi fi cu voi până la sfârşitul veacurilor”². De ce să ne neliniştim? „Mai mare este Cel Ce este în voi, decât cel ce este în lume”³! Diavolul şi slujitorii lui îşi vor face treaba lor, iar noi pe-a noastră: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” şi „Slavă ţie, Dumnezeule!”. Să-l lăsăm pe diavol să se izbească singur de răul pe care-l face.

H.S: Diavolul se izbeşte de propriul rău, gheronda, dar noi îi avem pe concetăţenii noştri care şi-au pierdut slujba şi trăiesc fără să aibă siguranţa zilei de mâine. Ce le puteţi spune acestor oameni?

Stareţul Nikon: Ce le putem spune când ştim că Hristos Şi-a vărsat sângele Său în cel mai înfricoşător mod pe Cruce pentru aceşti oameni? Noi îi iubim mai mult decât Hristos? Noi oricât i-am iubi, încă nu am murit pentru ei. Când ştim că Hristos a fost omorât pentru aceşti oameni şi îngăduie ceea ce îngăduie, vom fi încrezători. Ne vom lupta atât cât putem să ieşim din orice fel de criză, dar, în acelaşi timp, ne vom încredinţa în Bunul Dumnezeu. Logica omenească nu le poate cuprinde pe toate. Cu logica omenească se poate spune: „De ce nu L-au răstignit pe Hristos la 80 de ani? Nu făcea bine în timpul vieţii pământeşti? Nu ar fi înviat mai mulţi morţi, nu ar fi tămăduit mai mulţi orbi şi paralitici?” Aşa ne vorbeşte logica noastră. Dumnezeu a hotărât ca la vârsta de 33 de ani să moară. „De ce nu l-au decapitat pe Cinstitul Înaintemergător la 80 de ani, ci la 30?” Alta este logica lui Dumnezeu, alta este logica noastră. Trebuie să învăţăm să gândim la fel cum gândeşte Dumnezeu.

Ne vom lupta, ne vom ruga şi nu ne vom da bătuţi, ca să nu-i meargă bine nici diavolului, nici slujitorilor lui. Despre cum vom acţiona în fiecare situaţie, ne va lumina harul lui Dumnezeu, dar atunci când şi noi ne luptăm să fim ai lui Dumnezeu. Dacă ne aflăm în afara spaţiului de rugăciune, în afara Tainelor Bisericii, atunci unde să ne găsească Dumnezeu? Chiar şi aşa ne poate găsi, dar se poate ca noi înşine să nu vrem să fim ai lui Dumnezeu. Uneori îl avem pe Dumnezeu ca pe o umbrelă: când plouă o deschidem, când nu plouă zicem „Stai acolo la colţ, acum nu avem nevoie de Tine!” Dumnezeu nu este umbrelă. Aşadar, noi ce facem? Ne nevoim că să ne mântuim? Dacă ne luptăm pentru a ne mântui, atunci ceea ce nu putem face noi, o va face Dumnezeu pentru noi.

H.S: Gheronda, omul are o natură dublă. Ceea ce ne-aţi spus sunt exclusiv pentru suflet? Spun asta deoarece am observat că vă referiţi doar la suflet. Oamenii au şi nevoi materiale. Cum vor fi acoperite acestea de fraţii noştri care au familii, care au copii şi care se luptă cu probleme economice de astăzi?

Stareţul Nikon: Sigur că nu. Ceea ce am spus nu se referă numai la suflet. N-au răstignit sufletul lui Hristos, ci Trupul Său. Iar noi ne mirăm şi ne întrebăm de ce să fi suferit trupeşte. N-au decapitat sufletul Cinstitului Înaintemergător, ci trupul. Logica umană se întrebă: „De ce să-i chinuiască trupul?”. Când îl ajută pe om, Dumnezeu nu-l ajută numai sufleteşte, pentru că omul nu este numai suflet. Este suflet şi trup. Nu ştim de ce îngăduie ceea ce îngăduie. Ştim ce iubire are faţă de noi şi trebuie să avem încredere în încercările pe care dragostea Sa le îngăduie. Mai departe, noi vom duce lupta pe care ştim că putem să o ducem, aşa cum ne va lumina harul lui Dumnezeu. Fiecare la locul, la serviciul său, la postul său, în starea în care se găseşte. Nu se poate da un răspuns pentru toţi, deoarece nu toţi au aceleaşi nevoi.

H.S: Gheronda, sunt sigur că aţi auzit de faptul că anumite cercuri ale întunericului şi ale fărădelegii vor să descreştineze binecuvântata noastră ţară, Grecia, ţara eroilor, ţara sfinţilor şi a mucenicilor. Se aude că mâini nelegiute vor să dea jos crucea de pe steagul naţional, vor să dea jos icoanele Maicii Domnului din complexele comerciale, din şcoli, din spitale şi din alte instituţii…

Stareţul Nikon: Întotdeauna diavolul l-a urât pe Hristos şi-i va urî şi pe creştini. Când el însuşi, când uneltele lui, îşi vor face treaba lor. Ceea ce se întâmplă în exterior depinde de ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. În timpul stăpânirii turceşti nu aveam steag cu Cinstita Cruce, nu aveam cruci în centrele noastre comerciale sau în oricare alt loc. Ceea ce este important este faptul ca Cinstita Cruce să stea dreaptă în inima noastră. În inima noastră! În mintea noastră! Dacă ne răstignim cu Hristos, vom şi învia împreună cu Hristos. De aceea a izbutit, după 400 de ani de robie, o mână de oameni neînarmaţi să se lupte nu numai cu un imperiu, ci şi cu o alianţă europeană păgână a statelor europene, care stabilise ca hotarele Europei să nu fie modificate, şi să-i învingă pe toţi. Cum a fost cu putinţă? Pentru că Cinstita Cruce nu coborâse din inima noastră. La noi este problema.

Credinţa noastră, modul în care ne nevoim, modul în care ne rugăm, oricât de pierdute ar părea la exterior lucrurile, Tatăl Cel ceresc nu-i va părăsi pe copiii Săi atunci când suntem cu adevărat copiii Săi. Nici un părinte nu-şi lasă copilul să se primejduiască şi să se piardă. În momentul primejdiei, Tatăl va alerga spre el. Suntem copiii lui Dumnezeu atunci când Îi semănăm. Semănăm cu Hristos? Purtăm Crucea Sa? Nu în spate, ci în inima noastră şi în mintea noastră? Asta este problema: ce se întâmpla înlăuntrul nostru, nu afară. Era mai bine atunci când îi aruncau pe creştini la fiare, iar lumea striga „Mai aruncaţi, mai aruncaţi!”?Unde aveau crucile atunci? Să nu mutăm problema în exteriorul nostru. Ne vom face aşa cum ne vrea Hristos. Ne vom lupta ca să devenim aşa cum ne vrea Hristos. Atunci când vom face asta, Hristos va intra în viaţa noastră şi El va schimba ceea ce noi nu vom putea. El îi va arata pe oamenii care vor putea să facă ceea ce noi nu putem. Problema exterioară şi tot ceea ce se întâmplă afară are legătură cu noi, nu cu ceilalţi.

H.S: Cu alte cuvinte, gheronda, nu vă deranjează această încercare de descreştinare şi de desacralizare a Greciei.

Stareţul Nikon: Fireşte că mă deranjează. Problema este cum întâmpinăm noi aceasta. Noi ne urmărim să fim ajutaţi de prietenii din afară, iar nu de Dumnezeu. Vom face şi primul lucru, dar mai întâi trebuie să urmărim să fim ajutaţi de Dumnezeu. Am amintit mai înainte de eroii Revoluţiei de la 1821. Cu credinţa în Hristos i-au alungat pe turci, l-au alungat pe cuceritor. Nu doar vorbeau. Avem exemplul lui Makryianis⁴ care a spus: „Vom învinge deoarece Puternic este Cel Ce ne ajută. Noi putem să fim slabi, dar Puternic este Cel Ce ne ajută”. Nu erau doar simple cuvinte. El postea, făcea metanii, se ruga. Să nu pornim anapoda. De ce să facă cei din afară, pentru a ne ajuta, ceea ce ar trebui să facem noi. Vom posti, ne vom ruga, vom participa la Tainele Bisericii, vom desfăşura manifestaţii, vom face greve, însă fiecare la locul său. Nu trebuie să ne spună alţii cum să ne luptăm. Ştim! Problema este că nu ne luptăm. Nici la interior, duhovniceşte, nici în exterior. I-am lăsat pe alţii să facă asta. „Pentru ca răul să triumfe, este nevoie de un singur lucru: cei buni să nu facă nimic” spune un filosof american. Ceilalţi sunt duşmanii, ceilalţi sunt problema? Sau netrebnicia, neglijenţa şi indiferenţa noastră? Noi suntem problema noastră şi problema celorlalţi.

H.S: Am citit un articol, gheronda, al unui cleric, în care scria ca de acum trebuie să cultivăm elementul mărturisirii în epoca noastră şi să încercăm să le spunem oamenilor că, la un moment dat, s-ar putea să fim duşi spre martiriu. Ce părere aveţi despre asta?

Stareţul Nikon: Însuşi Domnul a spus de la bun început: Cel va vrea să fie ucenicul meu îşi va lua crucea sa şi îmi va urma. A purta crucea nu este un motiv de lauda „Port crucea Domnului”, ci trebuie să ştim că crucea are şi piroane pe care trebuie să le primim. Dacă am acceptat să fim creştini, trebuie să primim şi piroanele crucii. Asta ne-a spus-o Hristos de la bun început: „Dacă pe Mine M-au urât şi pe voi vă vor urî”. Prin urmare, de la bun început, suntem gata să murim. Ce, femeile din Naousa nu au fost creştine atunci când au venit turcii să le violeze, iar ele au mers la marginea prăpastiei şi s-au aruncat împreună cu copii lor? S-au aruncat în prăpastie şi turcii au înlemnit. Astăzi am ajuns într-o astfel de stare, încât dacă s-ar întâmpla acelaşi lucru, turcii vor fi aceia care vor fugi ca să scape de grecoaicele care şi-au pierdut minţile şi care nu ştiu ce fac. Să nu aruncăm problema noastră în braţele celorlalţi. Oricât de mulţi vor omorî ceilalţi.

Oare vor omorî ei 400.000 de greci aşa cum omoară grecoaicele noastre prin avorturile pe care le fac în fiecare an? Care turci, care albanezi, care germani, care americani vor omorî în fiecare an 400.000 de greci? Niciunul! Iar grecoaicele omoară. Noi suntem problema. Cine este creştin este hotărât să şi moară pentru dragostea lui Hristos. În orice acţiune îl va lumina harul lui Dumnezeu, iar harul lui Dumnezeu va veni atunci când creştinul se roagă şi trăieşte în spaţiul Tainelor Bisericii. Lucrurile sunt forte simple. „Fără Mine nu puteţi face nimic”⁵ spune Hristos. Suntem ai Lui? Nu e de ajuns să o spunem. Ce înseamnă a-L mărturisi pe Hristos? Înseamnă a-L mărturisi doar cu limba? Cuvintele le ia vântul. Atunci când viaţa noastră dezminte cuvintele, când trăim ca şi cum nu am fi creştini, ce sens are să spunem „Suntem creştini, suntem creştini!”? Ce fel de creştini suntem noi dacă trebuie să spunem că suntem creştini pentru ca cineva să înţeleagă. Viaţa noastră nu ne arătă a fi creştini. Acolo este problema. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dacă noi creştinii am fi fost creştini, nu ar mai fi existat închinători la idoli”. Noi suntem problema, nu ceilalţi. Duşmanul este înlăuntrul nostru, nu în exterior. De aceea insist asupra faptului că trebuie să începem de la sinele nostru. Iar cel ce începe cu sinele său nu rămâne aici. Nu există individualişti la Hristos. Nu există mântuire individualistă în creştinism. Suntem mădulare ale aceluiaşi trup. Noi suntem problema, nu ceilalţi.

 Traducere din limba greacă: Cătălin Dobri

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=B7fPsItHV9o