SUA: Manuale sataniste vor fi distribuite gratuit în școli, invocându-se dreptul la libertate religioasă
9:17, marți, 26 mai, 2015 | Cuvinte-cheie: libertate religioasa, manuale sataniste, SUA
Gruparea „Templul Satanic” a realizat o carte de colorat cu tematică satanică, care va fi distribuită gratuit în clasele mici.
„Templul Satanic” satanic invocă dreptul la libertate religioasă pentru a-și răspândi materialele în rândul elevilor:
„În măsura în care un consiliu al vreunei școli publice va permite difuzarea versetelor religioase și Biblii gratuite distribuite elevilor, este firesc să acționăm și noi, deoarece considerăm că acești elevi trebuie să aibă acces la o varietate de opinii religioase. Nu putem sta cu mâinile în sân”, au declarat sataniștii.
Cartea va conține pamflete, povestiri, principii filozofice și ritualuri sataniste, precum și informatii referitoare la dreptul legal de a practica satanismul în școală, potrivit reportervirtual.ro.
Din fericire, aceste lucruri nu se întâmplă (încă!) în România, ci în Statele Unite, mai precis în Florida. Ştirea a făcut rapid înconjurul lumii, iar jurnaliștii din mai multe state ale Uniunii Europene, unele chiar membre fondatoare, cum ar fi Franța, se întreabă când vor ajunge astfel de materiale și la elevii din Europa.
„Les élèves américains vont apprendre comment invoquer le diable… à quand chez nous? Une suggestion pour notre ministre de l’éducation nationale…”, au notat ziariștii francezi.
sursa activenews.ro
![]()

În cadrul ședinței de lucru din 14 noiembrie, Guvernul României a adoptat un proiect de lege privind instituirea Zilei naționale a libertății...
Cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, Prot. mitr. Dr. Vadim Cheibaș, Secretarul Mitropoliei Moldovei...
Știm cu toții ce este supărarea, fiindcă am supărat și am fost supărați. Fără să își dea seama, oricine supără...
Recomandăm slujitorilor și credincioșilor din cuprinsul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove să nu se lase porovcați de articolele apărute...
Cu binecuvântarea P. S. Sale Gurie, Episcopul Devei şi al Hunedoarei, străvechea urbe de la poalele cetăţii medievale a Devei...
Libertatea religioasă este amenințată în întreaga lume. Aceasta este esența mesajului conținut în raportul recent al Departamentului de Stat al...

În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc