Vorbele rele
16:45, joi, 11 februarie, 2016 | Cuvinte-cheie: canon, cinste, clevetire, duhovnic, dumnezeu, femeie, gând, gândurile rele, istorioară, moarte, om, putere, Teofil Pârâian, trecut, viata, vorbele rele, vorbire deșartă

Noi nu avem nicio putere asupra trecutului, nu-l putem desfiinţa şi nu putem strica răul pe care l-am făcut odinioară.
Într-o istorioară interesantă se spune că o femeie care vorbea de rău s-a spovedit la duhovnic, iar acesta i-a dat drept canon să ia un sac cu pene, să-l golească în bătaia vântului şi apoi să adune toate penele înapoi. Femeia i-a spus duhovnicului că nu poate face aşa ceva. Iar acesta i-a răspuns: „Aşa cum nu poţi să mai aduni penele aruncate în vânt, tot aşa nu mai poţi să aduni vorbele rele pe care le-ai spus şi să repari cinstea acelora pe care i-ai clevetit.”
Iată că nu mai avem putere să schimbăm lucrurile pe care altădată le-am făcut rău, nici cuvintele rele pe care le-am spus, nici gândurile rele pe care le-am ocrotit. Toate acestea intră şi rămân în noi. De aceea, oamenii sunt ceea ce au devenit. În fiecare clipă, omul e rezumatul lui însuşi, al întregii lui vieţi. De aceea, la moarte ne ducem înaintea lui Dumnezeu cu ceea ce am agonisit toată viaţa.
Din Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 176


În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate ceresc, Mângâietorule,...
Facere a monahului Gherasim Micraghiannaitul După obişnuitul început, se zic: Condacele şi IcoaseleCondacul 1 : Luminătorule al dreptei credinţe,...
Troparul Sfântului Sfinit Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei Glasul al 4-lea Bunătate învăţându-te şi îmbărbătându-te întru toate, cu bună cunoştinţă, ca...
Troparul Sfântului Mucenic Laurențiu Arhidiaconul, glasul al 4-lea Mucenicul Tău, Doamne, Laurențiu, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la...
Pe Cuviosul Atanasie, cel vrednic de laudele celor fără de moarte, l-a odrăslit în viața cea muritoare și omenească cetatea...
Despre înfricoşata Judecată de apoi Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea Judecăţii lui Hristos, ca să ia fiecare...
În săptămâna care urmează Duminicii Vamesului şi a Fariseului (26 februarie – 2 martie) nu se posteşte miercurea şi vinerea....
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău