Să-L avem pe Hristos şi, cu Dânsul, toate le putem - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Să-L avem pe Hristos şi, cu Dânsul, toate le putem

Fă semnul Sfintei Cruci când pleci la lucru. Când vii, la fel. Când stai la masă, fă rugăciune; când te scoli, fă rugăciune; şi dacă nevinovata rugăciune va povăţui viaţa voastră şi a noastră, vom avea puţină asemănare şi noi cu petrecerea Maicii Domnului în Sfânta Sfintelor, vom petrece în gândire de Dumnezeu şi ni se va spune şi nouă, în ziua Judecăţii, că partea cea bună ne-am ales.

Lucrul nostru să ne fie aşa de uşor, încât să nu ne strice mintea de la rugăciune, de la gândirea la Dumnezeu. În sudorile noastre şi în ostenelile de pe ogoare şi din fabrici, din birouri, din întreprinderi şi ori de unde ar fi, să avem pe Dumnezeu în minte.

Să-L avem pe Hristos şi, cu Dânsul, toate le putem. Auzi ce zice Apostolul Pavel: „Toate le pot în Hristos, Cel ce mă întăreşte, iar fără de El, nimic”.

Din Arhimandrit Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 241

parintele-cleopa_0

Contact Form Powered By : XYZScripts.com