A avut loc Adunarea generală ordinară a preoților din cuprinsul Episcopiei de Edineț și Briceni

Luni, 22 aprilie 2013, la Reședința Episcopală din orașul Edineț, sub președenția Prea Sfințitului Episcop Nicodim, a avut loc Adunarea generală ordinară a preoților din cuprinsul Episcopiei de Edineț și Briceni. În debutul întrunirii, la invitația Ierarhului, slujitorii au cîntat „Veșnica pomenire” și s-au rugat pentru odihna cu drepții a sufletului nou-adormitului rob al lui Dumnezeu Vasile și a roabei lui Dumnezeu Vera, părinții Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir, Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Apoi în sala de ședințe a fost invitat Șeful Adjunct al Direcției Situații Excepționale Edineț, locotenent colonelul serviciului de salvare, domnul Vitalie Șchiopu, care a vorbit preoților despre principalele norme de securitate antiincendiară ce trebuiesc respectate în perioada sărbătorilor pascale. În continuarea ședinței, Prea Sfințitul Nicodim a vorbit despre pregătirea sfintelor locașuri pentru Sfintele Paști, despre slujbele ce urmează a fi săvîrșite și despre organizarea colectelor de daruri pascale pentru spitale, case de bătrîni, orfelinate și penitenciare.Ierarhul a atras atenția asupra necesității coordonării acestor activități în blagocinii, astfel încît darurile să fie repartizate uniform către toate instituțiile sociale din circumscripție.
La final, slujitorii au primit și cîte un cadou special din partea Ierarhului, apoi au fost invitați să ia parte la o agapă de post.
Sursa: http://www.eparhia-edinet.md/













Proorocul Daniil se trăgea din seminţie împărătească, din seminţia lui Iuda, şi fiind încă copil mic a fost robit de...
Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David....
Troparul Sfintei Mari Muceniţe Varvara, glasul al 4-lea: Pe Sfânta Varvara să o cinstim, că a sfărâmat cursele vrăjmaşului şi...
Rugăciunile începătoare: În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin. Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție! Slavă...
Întru aceastã zi, cuvânt din Limonar, despre fapta bună. Cineva dintre părinţi ne-a spus nouă că un oarecare mirean avea...
“Frați creștini, Ne întâlnim astăzi și mâine în pomenirea cea de peste ani a celor două făpturi dumnezeiești, sfântul ierarh Nicolae...
“Asemenea este Împărăţia lui Dumnezeu omului împărat, care a vrut să se socotească cu slugile sale” (Matei 18, 23) Nu...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău