Nicio armă nu este mai puternică în mâna diavolului decât deznădejdea

Nicio armă nu este mai puternică în mâna diavolului decât deznădejdea: De aceea nici nu se simte prea mulţumit când păcătuim, ci cel mai mult se bucură când ne lăsăm cuprinşi de disperare.

Ascultă, dar: Pavel se teme mai mult de deznădejde decât de desfrânare, căci spune: „Îndeobşte se aude că la voi e desfrănare, şi o astfel de desfrânare cum nici între neamuri nu se pomeneşte” (I Corinteni 5,1). Vezi, dar, cum Pavel se teme de deznădejde ca de arma cea mai tare a diavolului? Căci, după ce a zis „…să întăriţi în el dragostea…”, adaugă şi de ce: „…ca să nu fie copleşit de prea multă întristare unul ca acesta” (II Corinteni 2,7).

Să apucăm să scoatem din gâtlejul diavolului acest mădular al nostru, înainte de a fi pierdut şi înghiţit. Corabia e în mijlocul furtunii şi în primejdie să se scufunde. Să ne străduim s-o salvăm înaintea naufragiului. Căci, aşa cum corabia se scufundă când marea se umflă şi valurile se ridică uriaşe din toate părţile, tot aşa şi sufletul, când e împresurat de pretutindeni de tristeţe, se îneacă repede dacă nu-i întinde cineva o mână să-l ajute. Întristarea, prin care ne mântuim de păcate, aduce după sine pieirea dacă e lipsită de măsură.

Vezi cu câtă atenţie a folosit cuvintele? Căci n-a zis „poate o să-l piardă diavolul”, ci „poate ni-l va smulge satana prin înşelăciune, pentru că lăcomia este a dori să iei cu sila ceva ce nu este al tău”.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Diavolul și magia, culegere de texte patristice și traducerea lor în neogreacă de Ieromonahul Benedict Aghioritul, traducere din neogreacă de enaida Anamaria Luca, Editura Agaton, Făgăraș, 2012, p. 35