Cînd selfie-ismul este un păcat

Oricine intră pe o rețea de socializare, iar cei care citesc acest articol au fac asta, va fi bombardat cu fotografii pe care oamenii și le fac singuri. Obiceiul de a te fotografia singur se cheamă selfie. Dar ce înseamnă cînd un om ajunge să se fotografiaze singur?

Nu vreau să vorbesc despre frumusețea, ridicolul sau indecența pozelor. Despre aceasta se scrie destul în comentarii ironice sau acide. Există site-uri care și-au făcut un scop din a colecta pozele jenante pe care și le fac oamenii singuri, convinși că sînt frumoși și extraordinari. Deoarece frumusețea este un dar de la Dumnezeu și fiecare om e chip al slavei Lui, nu putem spune că oamenii care se fotografiază singuri sînt urîți, dimpotrivă, ei sînt frumoși. Nici nu vom face morală, pentru că a te fotografia singur nu este un act imoral în sine, ci o consecință de care trebuie să se ocupe filozofia.

Așadar, începem prin a spune că selfie este un act filozofic, în sensul pe care Camus îl atribuia filozofiei, cînd zicea: ”A te sinucide este un act filozofic, deoarece este un răspuns la întrebarea dacă viața merită, sau nu, trăită”.

Atunci cînd cineva își face un selfie el divulgă două aspecte: primul, că el este singur, adică nu are pe cineva care să-l fotografieze (chiar dacă se află într-un cerc de prieteni), și, doi, că el a devenit pentru un moment obiectul propriei admirații. Adică, cel puțin în clipele acelea cînd omul se fotografiază singur el crede despre sine că este ceva deosebit, că este, în fond, singurul punct din univers care merită atenție, merită reținut, fotografiat și transmis lumii întregi.

Nimeni nu contrazice faptul că într-un anume moment și loc se poate întîmpla ca TU să fii cel mai frumos și cel mai important punct al Universului. Asta pentru simplul fapt că fiecare om e cel mai important punct al Universului. În aceasta se cuprinde filozofia patristică și veți găsi această teză la toți Sfinții Părinți, cel mai pe înțeles pentru un cititor modern aceasta regăsindu-se în ”Tratatul despre om” al Sfîntului Grigore de Nyssa (sec. IV). Adică, sîntem de acord că tu ești cel mai frumos și cel mai important punct al Universului. Dar de ce simți nevoia să o repeți atît de des? De ce insiști să rămîi într-un singur punct, în tine însuți, cu toată atenția și puterea ta ziditoare îndreptată înapoi, ca un izvor, care, în loc să curgă, se întoarce ca un șarpe în pămînt?

Frumusețea ne e dată pentru a fi dăruită. Atunci cînd frumusețea pe care ne-a dat-o Dumnezeu devine obiectul propriei admirații se produce o sinucidere filozofică. Toată energia ta, toată puterea de a dărui, de a căută, de a bucura, în loc de a lucra în lume prin ceilalți se întoarce în tine și moare.

Frumusețea este elementul suprem pe care Dumnezeu l-a înscris în codul ființei noastre. Tot ce a făcut Dumnezeu este frumos, iar în greacă, de altfel ca și în slavonă ”calia” și ”dobrota” au și sensul de ”bun”. ”Frumusețea” este sinonimă cu ”Bunătatea”.

Frumusețea este parte din limbaj, din comunicare. Un om frumos se va face văzut mai ușor, deci, are un avantaj într-o comunicare. Dar urmează treapta următoare a comunicării, cînd frumusețea trebuie să se facă și auzită. Da, știu, fotografia nu vorbește și toți se poziționează pe acest tron comod pe care ni l-a făurit avantajul de a ne naște frumoși. Fotografia nu vorbește, e adevărat, dar să știi că nevoia de a te fotografia singur, vorbește.

Familia noastră a moștenit un selfie de la bunelul Feodor, preot care a murit la vîrsta de 37 de ani, în urma torturilor. Ieșit din penitenciar, slăbănogit și bolnav, el și-a cumpărat un aparat de fotografiat. Era în anul 53, cînd a murit Stalin. Avem o singură fotografie de la popa Feodor și cînd am arătat-o cuiva mai priceput, mi-a atras atenție că și-a făcut-o singur, după felul cum stă puțin pe o parte, adică e un selfie.

Ce-am vrut să spun? Am vrut să spun că dacă sînteți aproape de moarte sau într-un loc minunat în care nu mai este nici un alt om, iar oamenii voștri dragi nu pot ajunge acolo, faceți-vă un selfie.

Pr. Savatie Baștovoi, www.rucodelie.ro