Teologia „icrei” – în sâmbăta Sfântului Lazăr

În Sâmbăta, numită a Sfântului Lazăr, Biserica Ortodoxă aminteşte de minunea săvârşită de către Mântuitorul Hristos în Betania – învierea lui Lazăr (prieten al lui Hristos), mort de patru zile (Ioan, 11, 1-45).

Sfânta Biserică aminteşte despre această minune în slujbele din perioada Postului Mare, începând cu ziua de Marţi din Săptămâna a 6-a – majoritatea stihirilor sunt închinate acestui eveniment. Din aceste stihiri, îndeosebi în cele din zilele de Marţi, Vineri şi Sâmbătă (cf.: Triodul, Slujbele de Marţi, Vineri şi Sâmbătă din Săptămâna a 6-a a Postului Mare, şi anume: – Troparul 1-i de la primul Canon de la Utrenia de Vineri (dimineaţa); – Sedealna 1-a de la Utrenia de Sâmbătă (dimineaţa); – Troparele: 1-ul şi al3-lea de la primul Canon de la Utrenia de Sâmbătă (dimineaţa)), vedem clar, că această minune a învierii lui Lazăr este un simbol al învierii viitoare, a noastră a tuturor, a întregului neam omenesc şi totodată şi arătarea atotputerniciei lui Dumnezeu, Care răstoarnă legile naturii (firii) stricate, păcătoase. Şi această înviere se referă la persoana lui Lazăr atunci, în timp, iar pentru noi – este un „model”, simbol al celor ce vor să fie. Învierea lui Lazăr nu schimbă cu nimic firea noastră, căci Lazăr a înviat nu cu de la sine putere, ci Hristos l-a înviat, fiind Dumnezeu, având „putere de la Sine”: „…Putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi să-l iau…” (Ioan, 10, 18). „Şi eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac…” (Ioan, 10, 28). Sfinţii Părinţi, comentând cu bună chibzuială mărturisirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan (Ioan, 11, 43-44), prin glasul Duhului Sfânt au arătat, că nu Lazăr, ci Hristos Mântuitorul a săvârşit minunea învierii (Sfântul Chiril al Alexandriei.Scrieri. Partea a IV-a. „Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan”).

În această zi Biserica Ortodoxă dezleagă la icră de peşte. Ne întrebăm de ce? Noi credem şi ştim că în Biserică nimic nu se face fără rânduială şi de aceea vom încerca să răspundem: de ce se dezleagă anume la icră, şi nu la peşte? Doar la sărbătorile închinate Domnului Iisus Hristos (adicăNaşterea…, Botezul…, Schimbarea la Faţă…, Intrarea în Ierusalim…, Învierea…) Sfânta Biserică face pogorământ şi dezlegare la unele bucate (produse alimentare), căci în Hristos Iisus firea omenească s-a sfinţit, s-a îndumnezeit. Şi dacă ne întrebăm de ce în această zi se dezleagă la icră şi nu la peşte, Părinţii Bisericii ne răspund, că au stabilit anume astfel, dorind prin aceasta să arate, că precum icra încă nu este ceva desăvârşit, ci doar ceea ce trebuie să devină în viitor (icra este luată din peşte şi trebuie să devină la rândul ei, mai târziu (prin dezvoltarea, creşterea ei), ceea ce este cel care a depus-o, adică peşte (fireşte)), – aşa şi învierea lui Lazăr nu este desăvârşită, adică adevărata înviere va fi atunci, când „Hristos va lua chip în voi… (adică în noi toţi)” (Galateni, 4, 19), prin curăţirea de păcat şi dobândirea Împărăţiei Cerurilor, sau la cea de a Doua Venire (Matei, 24, 30-31). În troparul din Sâmbăta Sfântului Lazăr, Biserica cântă: „Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţându-o…” – adică învierea de la a Doua Venire este prezentă prin învierea lui Lazăr care este ca şi un „model” (deşi la rândul ei este departe de adevărata înviere de apoi) dar şi simbol al învierii ce neapărat va fi, va avea loc.

Peştele (ίχθύς – grec.) – iniţialele acestui cuvânt în limba greacă ar însemna următoarele: Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul. Iisus Hristos fiind „Peşte” desăvârşit, adică Dumnezeu (Iisus) desăvârşit şi Om (Hristos) desăvârşit, într-o singură persoană, ne cheamă şi pe noi de a fi „peşti” desăvârşiţi, adică dumnezei după har. Prin Iisus Hristos Mântuitorul suntem chemaţi şi putem să devenim dumnezei după har: „Eu am zis: „Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt”(Ps. 81, 6); (Ioan, 10, 34). Icra este din peşte şi sufletul omului de la Cel Veşnic este: „…A suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie…” (Facerea, 2, 7). Adică şi omul are „ceva” de la Dumnezeu, „ceva” veşnic – sufletul.

Peştele a depus icra. Dumnezeu S-a pogorât, a luat chipul omului, Noului Adam, ca să schimbe firea omului căzut. Sufletul cu trupul formează chipul lui Dumnezeu şi asemănarea Sa în Adam. „Şi Cuvântul S-a făcut trup…” (Ioan, 1, 14) – dorind să aibă „ceva” comun şi cu Adam, adică cu omul, dar nu cu păcatul, pentru aceasta a luat trup „…şi S-a sălăşluit între noi…”, „…S-a făcut asemenea nouă…”.

Mântuitorul Hristos este Dumnezeu după fire, dar S-a făcut om, a luat chipul omului, ca şi omul, firea omenească, să poată să devină dumnezeu după har. Şi dacă „Peştele” (Mântuitorul Iisus Hristos) a luat chipul „icrei” (chipul omului), are, totuşi, toate particularităţile „Peştelui” şi rămâne „Peşte” cu Tatăl şi cu Duhul, iar cu noi oamenii este şi S-a făcut „icră”.

Aşadar, noi suntem asemenea icrei, care avem toate posibilităţile să „devenim” „peşti” („dumnezei”) după har. Icra depusă poate să piară, să fie mâncată sau distrusă, dar poate să devină şi adevărat peşte. Căci şi începutul omului nu este mai mare decât o icră, poate chiar şi mai mic, dar devine om mai apoi; este chemat să devină în cele ale harului „peşte”, dar poate şi să putrezească ca o icră nedezvoltată la „fundul mării” (în adâncul şi întunericul păcatului).

Sfânta Biserică ne învaţă, că în această zi nu atât despre icră este vorba aici, cât despre înţelesul tainic pe care îl descoperă Sfinţii Părinţi în învierea lui Lazăr, înviere, care a depins de Hristos, şi cu nimic de Lazăr (în Sâmbăta lui Lazăr cel mort şi înviat pare să fie el în centrul evenimentului, cu toate că Hristos este Cel ce săvârşeşte toate…).

Nu a ne îmbuiba cu mâncare şi băutură este rostul sărbătorii (căci astfel întunecăm conţinutul luminos al sărbătorii), ci privind la cele ce dezleagă Sfânta Biserică, să înţelegem rostul şi sensul tainic al acestor dezlegări. Părinţii Bisericii au făcut totul cu bună chibzuială şi în mod desăvârşit.

Unii, în nebunia lor se întreabă: oare icra nu-i tot din peşte, de ce să nu mâncăm şi peşte? Suntem pierduţi dacă vom gândi astfel. Oare nu suntem noi chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, cu suflare de viaţă? Şi câţi răspundem la aceasta, ca să fie în noi adevăratul Chip şi Asemănare? Să ne ridicăm cugetul de la cele materiale la cele duhovniceşti, ca să putem înţelege cele ce se ascund în ceea ce ne-au lăsat Sfinţii Părinţi.

Protodiacon Ioan MUNTEANU

Sursa: http://csf.md/