Mănăstirea Doina din Chișinău – Istorie și actualitate
15:14, luni, 29 aprilie, 2013 | Cuvinte-cheie: biserica, biserici din chisinau, Chisinau, manastire, patrimoniu, preot

Acum două decenii pe teritoriul cimitirului Sf. Lazăr[1] din capitală s-a ivit necesitatea firească de a se înălţa un sfânt locaş. Cel care primeşte binecuvântarea ierarhului de a porni lucrările de edificare a bisericii este protoiereul mitrofor Tudor Tudoreanu[2].
În luna mai a anului 1992 este pusă temelia bisericii Învierea Domnului, iar prima piatră la temelia acesteia este sfinţită de arhiepiscopul Vladimir (Cantarean). Biserica fiind de proporţii prea mari şi lipsind banii suficienţi pentru înălţarea acesteia, Consiliul parohial decide construcţia unei biserici mai mici cu hramul Sfântul şi Dreptul Lazăr. Astfel, în luna mai 1993 începe construcţia bisericii Sfântul Lazăr, care este sfinţită la 13 noiembrie 1993 de către un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Vladimir.
În parohie se întâmplă o tragedie, în urma unei boli nemiloase la 14 aprilie 1994 trece la Domnul preotul paroh. Biserica începe a fi administrată de mama regretatului slujitor, preoteasa Maria Tudoreanu[3]. De rând cu ea drept economi au fost numiţi Pavel şi Ecaterina Jardan, iar drept slujitori protoiereii Victor Pleşca şi Andrei Burlescu.
Lucrările de construcţie s-au stopat mai bine de doi ani, iar în anul 1996 cu susţinerea familiei Mişin, Vadim şi Ludmila, precum şi a oamenilor de bună credinţă, continuă construcţia bisericii Învierii. Sfânta masă este sfinţită la 25 decembrie 2001, de către mitropolitul Vladimir, iar la 12 februarie 2007 este sfinţită integral, după finisarea lucrărilor de pictură şi amenajare a lăcaşului.
Conform Decretului mitropolitan nr.01-01/123 din 5 iunie 2000 se binecuvântează înfiinţarea mănăstirii cu hramul Învierea Domnului, iar în funcţia de administrator al nou-înfiinţatei mănăstiri este numită preoteasa Maria Tudoreanu. Astfel, Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor înregistrează obştea monahală cu nr. 1429 din 5 iunie 2000.
Bisericuţa cu hramul Sfântul Lazăr până în prezent are statut aparte de parohie[4].
În ultimul deceniu este împrejmuit cu gard teritoriul mănăstiresc, este construită o casă parohială, câteva chilii şi este înălţată o răstignire. În prezent sunt proiectate stăreţia cu blocul de chilii, trapeza şi depozitul mănăstiresc. Arhitect – Anatolie Cuzi.
Din 4 ianuarie 2010 în funcţia de administrator al mănăstirii este numită Ecaterina Jardan[5], activând şi câţiva slujitori: protoiereul Nicolae Tudoreanu[6], preotul Valentin Danu[7] şi egumenul Spiridon (Marin)[8].
În perioada de activitate a mănăstirii au deservit mănăstirea următorii clerici: Antonie Istrati, Mihail Spânu şi Ioan Tudoreanu.
Mănăstirea a primit în dar circa treizeci de părticele din sfintele moaşte ale sfinţilor de la Lavra Peşterilor din Kiev, Ucraina. Zilnic se săvărşesc parastase şi înmormântări pentru decedaţii înhumaţi în cimitirul Sfântul Lazăr.
Autor: Pr. Octavian Moşin,
cercetare efectuată în cadrul Institutului de Studii Enciclopedice al AŞM
© Foto: Pr. Mihail Bortă









După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută din străvechi...
În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît...
Sfântul Ioan s-a născut cu puţin timp înainte de anul 10 d.Hs., în Betsaida Galileii, primind numele de Ioan, care...
Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea...
Învierea lui Lazăr este sărbătorită în Biserica Ortodoxă cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim. Cele...
Sfinţii Părinţi compară adesea Postul cu călătoria de patruzeci de ani a poporului ales în pustiu. Ştim din Biblie că...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău