Multe de spus, puţine de ascultat

E perioada vacanţei şi a concediului pentru multă lume. De ani buni voiam să ajung în Grecia. Cu Doamne ajută  m-am văzut la poalele Sf. Munte. Emoţii de nedescris, călcând pe atâtea locuri îmbibate de istorie creştină.

Eram convins că grecii păstrează cu sfinţenie ortodoxia, că dau dovadă de atâta râvnă pentru cele sfinte. Însă am văzut aceeaşi realitate ca la noi… feţe absente, trupuri pătimaşe şi suflete cam ofilite…

Doar mănăstirile mai păstrează acest duh al credinţei, al smereniei, al evlaviei. Pe ele se mai ţine Ortodoxia. Astfel, rămânem optimişti că vom ieşi din această criză spirituală, căci mai avem în jur modele desăvârşite, că lumea se mai roagă, se pocăieşte, pruncii sunt aduşi la împărtăşanie…

Sfinţii Bisericii ne spun că dacă călugării vor ajunge să trăiască precum mirenii, cei din lume vor trăi precum diavolii.

În aceste vremuri sumbre pentru credinţă, când tot mai multe voci se pronunţă contra Bisericii şi, prin ea, contra lui Dumnezeu, nu ne rămâne decât să cerem înţelepţire.

„Fă-ţi timp să te întrebi mai des: cărei înţelepciuni datorezi alcătuirea perfectă a corpului tău; ce îl ţine constant în viaţă şi îl direcţionează? Cine a statornicit legile intelectului, cele ce se manifestă până astăzi la toţi oamenii? Cine a înscris în inimile oamenilor legea conştiinţei, cea care lucrează în noi întru răsplătirea binelui şi osândirea răului? Dumnezeule Atotputernic, preaînţelept şi Atotbun! Tu ţii mereu mâna Ta ocrotitoare asupra mea, păcătosul, şi nu există clipă în care bunătatea Ta să mă fi părăsit! „, mărturisea Sfântul Ioan de Kronstadt.

Nicicând n-a fost confortabil să trăieşti după legile creştine, e o luptă să trăieşti altfel decât mulţi din jur. Şi nu e nevoie de revolte, de judecată, dar de linişte şi rugăciune, apoi vin şi celelalte… găseşti calea şi menire ta.

 Abia acum încep a pricepe cuvintele pe care le rosteşte mereu bunica: „Mul-te de spus, puţine de ascultat”.

 Nu zadarnic ne învaţă avva Isidor Pelusiotul: „Viaţa fără de cuvânt mai mult foloseşte decât cuvântul fără viaţă. Căci viaţa şi tăcând foloseşte, iar cuvântul şi strigând supără. Dar dacă şi cuvântul şi viaţa se vor întâlni, fac o icoană a toată filosofia”.

Să vorbim prin fapte.

Preot Octavian MOŞIN