Totul este spre bine!

Unora Dumnezeu le trimite neplăceri care nu țin câtuși de puțin de oameni. Altora le fac greutăți oamenii, și asta e mai dificil de suportat. Cea mai grea situație este atunci când îți fac necazuri cu dinadinsul oamenii cărora le-ai făcut bine. Totuși, cruzimea, răutatea și nerecunoștința celorlați dezrădăcinează cu mult succes trufia noastră și fac să crească supunerea noastră față de voia lui Dumnezeu – dacă, bineînțeles, suntem senini și smeriți.

Un împărat puternic avea un sfetnic înțelept, ce răspundea adeseori la întrebări cu fraza magistrală: „Orice s-ar întâmpla, este spre bine!”. Odată, cârmuitorul s-a dus la vânătoare și în urma unei săgeți trase greșit, a rămas fără deget. Ca de obicei, sfetnicul s-a străduit să-l consoleze: „Totul este spre bine!”.

Împăratul, uluit, s-a mâniat și a poruncit ca obraznicul să fie închis în temniță. După câteva săptămâni, rana s-a vindecat, și cârmuitorul a plecat iarăși la vânătoare – de această dată în adâncul codrului, unde sălășluiau o mulțime de fiare, dar și sălbatici, care l-au luat rob pe oaspetele nepoftit.

Idolatrii au hotărât să-l aducă pe împărat jertfă zeilor lor. După ce l-au dezbrăcat și l-au uns cu uleiuri aromate, l-au culcat pe altar – însă în ultimul moment marele preot a observat cu groază că victimii îi lipsește un deget. Zeilor nu le putea fi adusă ca jertfă un trup cu haibă, așa încât, cu mare părere de rău, sălbaticii l-au lăsat pe împărat să plece viu și nevătămat.

După ce s-a întors la curte, acesta l-a chemat pe sfetnic și i-a povestit perepețiile sale: ” Ai avut dreptate…Asta în ce mă privește. Dar în ce te privește? Doar ai stat la închisoare! Ce lucru bun vezi în asta?” „Și asta a fost spre bine, a răspuns înțeleptul fără urmă de îndoială. Dacă nu m-ai fi băgat în închisoare, m-ai fi luat cu tine la vânătoare, și nu se știe care ar fi fost deznodământul pentru mine, pentru că degetele mele sunt întregi…”