Are importanță de câte ori rostim rugăciunea pentru îndeplinirea unei cereri?
7:51, sâmbătă, 19 septembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: acatiste, dorință, inovație, ruga, rugăciune, sfanta scriptura, Sfântul Macarie de la Optina, sfaturi duhovnicești, sfintii parinti

Mai rămâne o întrebare cu privire la rugăciunea citită de un anumit număr de ori patruzeci de zile la rând, cu metanii tot după un anumit număr, după care ar trebui, chipurile, să primeşti ceea ce ceri de la Dumnezeu. Despre aceasta nu pot să zic nimic, căci nicăieri nu mi s-a întâmplat să citesc aşa ceva în rânduielile şi povăţuirile Părinteşti, iar de la mine însumi nu îndrăznesc să zic cu hotărâre nimic.
Dacă cei ce v-au spus aşa ceva au mărturia Sfintei Scripturi sau poveţele Sfinţilor Părinţi, poţi să te iei după ei; altfel, este primejdios. Domnul a poruncit: cereţi, şi vi se va da (Mt. 7, 7), însă n-a zis câte rugăciuni să rostim pentru o cerere sau alta, şi ne dă doar ce e de folos, iar ceea ce nu ne foloseşte, nici nu ne dă.
Din Sfântul Macarie de la Optina, Sfaturi pentru mireni, Editura Sophia, București, 2011, p. 37


Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a publicat volumul „Acatisele Sfinților români proclamați cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române”. Volumul,...
Foarte mulţi credincioşi nu înţeleg întotdeauna la ce se referă cuvântul Acatist, confundând slujba în sine a Acatistului cu unele...
Troparul, glasul 1: Locuitorul pustiului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru...
Troparul Sfintei Nina, glasul al 8-lea Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai...
Condacul 1 Să-l lăudăm toți credincioșii într-un glas, pe cel trimis de Dumnezeu în aceste vremuri de cernere, spre mângâierea...
Troparul Sfinţilor Apostoli şi Diaconi Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena, dintre cei şaptezeci, glasul al 3-lea: Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe...
Cei ce trăiesc necununaţi, mai întîi calcă porunca a 7-a „să nu trăieşti în desfrânare”. Deci, toată bălăciunea curvărească este...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău