Cine nu se simte bine în familie, înseamnă că familia lui suferă de ceva şi trebuie să caute leacul
15:22, duminică, 4 octombrie, 2015 | Cuvinte-cheie: beţie, buna intelegere, cancer, colt de iad, desfrâu, diavolul, dragoste sincera, faptele bune, grădină, leac, liniștea, păcate, pace, pacea, soția, Soțul, spinii pustiirii, stăpâna casei

Cunoaşteţi sute de familii. Vă rog să observaţi cum este viaţa în familiile bune şi cum este viaţa în familiile decăzute – şi luaţi exemplul demn de urmat. În familiile bune, unde este pace şi armonie, nu conduce soţul sau soţia, ci conduce buna înţelegere dintre ei, care este şi temelia şi stăpâna casei. O familie unde domneşte deplina încredere între soţi, bazată pe dragoste sinceră, creştinească, este ca o grădină unde cresc toate faptele bune şi frumoase.
În familiile unde predomină însă diferitele păcate – beţia, desfrâul şi altele, care sunt un fel de cancer al familiei, acolo unitatea căsătoriei este distrusă, casa lor devine un colţ de iad, stăpânul unei astfel de familii nu este nici unul dintre soţi, ci diavolul, şi acolo cresc spinii pustiirii.
Mulţi oameni simpli sau cu studii înalte şi-au pus problema: oare unde se simte omul cel mai bine aici pe pământ? Părerea tuturor a fost că, familia e locul ce-i aduce liniştea, pacea, uneori mângâierea – bineînţeles, familia cea bună!
Din Arhim. Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 1996, p. 79


Să fugim de beţie ca să nu cădem în păcatul desfrânării. Dumnezeu a creat vinul pentru noi, dar spre bucuria...
Neînfrânarea naşte tot răul; prin neînfrânare strămoşul nostru Adam cu tânguire s-a lipsit de rai şi a căzut pradă morţii....
-Părinte, sunt unii bărbaţi care au femei rele de gură, gâlcevitoare. Cum să le rabde? -Ei, da ce să le...
Într-o insulă aridă era un far, iar păzitor al acestui far era un om sărac, familist, care primea o plată...
Un bărbat se îmbăta adeseori, iar când îl certa soţia, îi spunea că bea pentru a-şi uita necazurile. Femeia lui,...
Scriu această scrisoare în faţa lui S., care mi-a povestit cu durere în suflet despre problemele dintre tine şi Serghei,...
Grozavă expresie şi adevărată cuvânt cu cuvânt. Ne reamintim efectul hormonilor asupra scoarței cerebrale: excită spre poftele genezice. Exact acelaşi...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău