Zece curiozități despre mănăstirea Saharna

Complexul monastic este amplasat în defileul rîuleţului (pîrîu) Saharna (în izvoarele istorice este numit şi Echimăuţi), un afluent din dreapta fluviului Nistru, şi este parte componentă a Rezervaţiei peisagistice Saharna, raionul Rezina cu o suprafaţă de 674 ha şi o altitudine maximă de 230 m.

Ca majoritatea aşezămintelor monahale de pe malurile fluviului Nistru şi ale afluenţilor săi, complexul monahal Saharna a fost întemeiat pe baza schitului rupestru din apropiere, constituit în perioada prigonirilor iconoclaste sau a invaziilor tătaro-mongole după 1240, fie în prima jumătate a sec. XV. În 1813, mitropolitul şi exarhul Eparhiei Chişinăului şi Hotinului Gavriil Bănulescu-Bodoni (1812–1821) a ridicat schitul Saharna la rang de mănăstire.

În 1938, mănăstirii Saharna i s-a acordat numele „Regina Maria”. În 1940 mănăstirea a avut de suferit în urma intervenţiei sovietice în Basarabia, fiind transformată în… sediul administraţiei colhozului. În 1952 a existat o tendinţa vădită de a desfiinţa mănăstirea Saharna. Moartea lui Stalin i-a oferit şansa de a mai funcţiona încă 5 ani. În 1957, P. Romenski, împuternicitul în problemele Bisericii Ortodoxe de pe lîngă Consiliul de Miniştri al URSS, a primit indicaţia să elibereze mănăstirea Saharna pentru… transferarea în ea a călugărilor ruşi de la mănăstirea rusească Varlaam din Finlanda. Aceştia s-au refugiat în 1939 în Finlanda, iar în 1957, în număr de 60 de persoane, au fost acceptaţi de autorităţile sovietice pentru stabilirea pe teritoriul Uniunii Sovietice, şi, implicit, la mănăstirea Saharna. La 22 octombrie 1957 în locaşul sfînt au fost aduşi 7 călugări varlaamezi însă în noiembrie acelaşi an, aceştia au fost transferaţi la o altă mănăstire din Rusia. Activitatea lăcaşului monahal de la Saharna a fost sistată. Conform Hotărîrii Consiliului de Miniştri al RSS Moldoveneşti din 26 aprilie 1958, la mănăstirea de la Saharna s-a amenajat un spital pentru 100 de copii cu handicap. Biserica Sfînta Treimea fost transformată în depozit, iar biserica de iarnă în club. În 1991, printr-un ordin a ministrului culturii şi cultelor din RSS Moldova se prevedea „remiterea întregului complex de clădiri în folosinţa Episcopiei Chişinăului şi Moldovei spre a revitaliza tradiţia monahală ortodoxă la Saharna, raionul Rezina”, iar la 22 iulie 1991, comunităţii monahale i s-a acordat statut juridic. Din 1991, diriguitorul mănăstirii Saharna este arhimandritul Adrian(numele laic – Gheorghe Baciu).

1. Primul stareţ al lăcaşului sfînt, schimonahul Bartholomeu (1776–1790), care „a clădit biserica, chilii, ogradă şi altele” era poreclit Ciungul, Mînă-Strîmbă sau Fără o Mînă (în ruseşte – Krivorucika), deoarece, în tinereţe, la o vînătoare şi-a rănit braţul. Potrivit legendei, Bartholomeu, după 40 de zile de post, a avut o revelaţie. I s-a arătat Preasfînta Maica Domnului, înconjurată de foc ceresc, care i-a arătat locul unde să fie înălţat locaşul monahal închinat Sfintei Treimi. Dovadă a apariţiei Fecioarei Maria este urma de la picior încrustată în piatră, pe dealul Grimidon, iar cei care se ating de aceasta pot spera la îndeplinirea oricărei dorinţe.

2. Pînă în 1848 stareţii de la Saharna au avut în grija lor şi schitul Horodişte, cînd acesta din urmă a fost desfiinţat şi, prin Decretul Sfîntului Sinod din 1848 de la Sankt Petersburg, a fost transmis mănăstirii Saharna, care a organizat aici un metoc în care locuiau cîţiva călugări. Metocul Horodişte a rămas subordonat mănăstirii Saharna pînă în 1920, cînd prin decizia autorităţilor eparhiale din Chişinău i s-a acordat statutul de mănăstire de sine stătătoare.

3. Printre obiectele de preţ ale mănăstirii izvoarele timpului menţionează: o cruce mare de chiparos argintată, un epitaf cusut cu fire de aur şi împodobit cu pietre scumpe, o Evanghelie ferecată bogat cu aur şi argint, avînd emailuri încrucişate cu turcoaze, dăruite mănăstirii de către cazacii de pe Don în 1817, după terminarea războiului cu Napoleon.

4. În anii ’60 ai sec. XIX, comunitatea monahală locală era formată din 15 persoane. Locuia în 13 chilii: 10 de lemn şi 3 de piatră. Călugării cultivau grîu, porumb şi secară. Livada era plantată pe o suprafaţă de 3 desetine. Via avea circa 3000 de tufe, prisaca – 40 de stupi. Debitul apei din rîuleţul Saharna permitea funcţionarea a trei mori, dintre care una era dată în arendă. Locaşul monahal mai avea 50 de vite mari cornute, 100 de ovine. Mănăstirea avea un han, care aducea un venit anual de 100 ruble de argint. Venitul anual al mănăstirii constituia 600 de ruble.

 5. Comunitatea monahală a făcut donaţii pentru războiul ruso-japonez. În 1905 sfîntul lăcaş a donat 100 ruble, iar fraţii – 367 ruble pentru desfăşurarea acţiunilor militare.

6. Prin Hotărîrea din 7 noiembrie 1909 a Sfîntului Sinod de la Sankt Petersburg, mănăstirea Saharna, alături de alte mănăstiri basarabene, a fost trecută oficial în categoria de chinovii, fiindu-i recunoscut oficial traiul în comun a obştii monahale, statut pe care l-a avut mănăstirea încă din al treilea deceniu al sec. XIX.

7. Activitatea spirituală şi educativă de la mănăstirea Saharna a fost susţinută de inginerul grec Nicolae C. Apostolopulo (1845–1901) şi soţia sa, Eugenia Apostolopulo-Bogdan (1857–1915). Aceştia au contribuit substanţial la reparaţia mănăstirii, au donat icoane, odoare bisericeşti. Prietenul familiei, cunoscutul sculptor Alexandru Plămădeală (1888–1940), a executat bustul lui N. C. Apostolopulo. În 1913, scriitorul rus V. V. Rozanov (1856–1919) a vizitat-o la moşia Saharna pe Eugenia Apostolopulo-Bogdan, localitatea inspirîndu-l în alegerea titlului omonim al unei cărţi –Saharna. El a vizitat şi mănăstirea, care l-a impresionat profund, înregistrînd unele relatări ale călugărilor, „cugetări-observaţii de-ale moldovenilor”, între care: Cînd o femeie fluieră – Sfînta Maică lăcrimează;la cununiechiar şi cel mai sărac moldovean este generos cu părintele, deoarece aceasta este virtutea mirelui.

8. În 1935, la Saharna s-a produs o revoltă a călugărilor nemulţumiţi de trecerea la calendarul pe stil nou. Centrul monahal a fost temporar închisă, iar călugării transferaţi în alte centre spirituale. Drept urmare, mănăstirea Saharna a fost transformată în lăcaş sfînt pentru călugăriţe.

9. Potrivit inginerului hotarnic Vintilă Maxinoiu, în 1939 comunitatea monahală era alcătuită din 43 de călugăriţe şi surori de ascultare şi doi monahi. V. Maxinoiu scria: „Departe de tîrguri şi oraşe şi mai ales lipsită de drumuri de comunicaţie, şosele şi căi ferate, mănăstirea rămîne mai tot timpul anului izolată, în aceste condiţiuni călugăriţele duc o viaţă monahală pastorală de rugăciuni şi muncă”. Din păcate, şi actualmente infrastructura din împrejurimile mănăstirii, inclusiv drumul Rezina–Saharna, este una precară.

10. Dintre călugării vieţuitori la mănăstirea Saharna se evidenţiază Cuviosul Macarie (numele laic – Mihail Tincu), intrat în comunitatea monahală în 1926. Prin rugi fierbinţi atrăgea la credinţă mulţime de credincioşi. A fost în vizorul NKVD. A trecut la cele veşnice în 1969. A fost canonizat în 1995, fiind primul Sfînt local canonizat în cadrul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova. În incinta bisericii de vară Sfînta Treime se află moaştele întregi ale Cuviosului Macarie. Pomenirea Sfîntului are loc în fiecare an, la 26 mai. O icoană a Cuviosului Macarie a fost depistată de noi în ziua de 7 august 2015 la Biserica Naşterea Maicii Domnului din satul Ţareuca, raionul Rezina.

Dr. Ion XENOFONTOV, Biblioteca Ştiinţifică Centrală „Andrei Lupan” (Institut)
a Academiei de Ştiinţe a Moldovei