Egumenul Sebastian (Moroşanu): “În mănăstire nu poţi rămâne dacă nu eşti chemat şi dacă nu percepi realitatea, altfel nimereşti la spitalul de psihiatrie”
22:31, vineri, 10 mai, 2013 | Cuvinte-cheie: ajutor, basarabia, biserica, calugar, chitcani, copil, egumen, familie, manastire, moldova, noul neamt, ortodox, trecut

Pentru părintele Sebastian, lipsurile lumeşti nu contează. Ştie asta încă de acum 15 ani, când a ajuns la Mânăstirea Noul Neamţ. S-a născut într-o familie de intelectuali din Chişinău şi, fiind singurul copil în familie, a primit mereu tot ce îşi dorea. Poate de aceea a fost un copil rebel, de multe ori nemulţumit de ceea ce făcea. Uneori, în mod straniu, se visa în biserică şi nu înţelegea ce semnificaţie are acest lucru.
“Despre călugărie nu aveam de unde să ştiu. Ştiam doar despre călugări de la Umberto Eco, din “Numele trandafirului”, ştiam doar de la Ion Druţă “Clopotniţa”, “Biserica albă”, îşi aduce aminte părintele Sebastian.
Ca orice tânăr, şi-a văzut de viaţă şi a absolvit Facultatea de drept. La 24 de ani a avut curiozitatea să afle ce înseamnă viaţa monahală.
Noul Neamţ a fost prima mănăstire pe care a văzut-o în viaţa lui.
“Când am trecut peste poarta mănăstirii, am simţit în mine un răspuns – eşti acasă”, mărturiseşte părintele.
Aşa că nu a mai plecat de aici. Ca orice novice, a avut de trecut nu doar proba credinţei, ci şi a dedicaţiei prin muncă fizică. Băiatul de oraş, obişnuit mai degrabă cu studiul şi cartea, n-a pregetat şi a lucrat de toate, inclusiv la cărat saci. Multă vreme familia nu a ştiut nimic despre el şi le-a dat de veste unde este abia după ce devenise călugăr.
“Eu sunt unicul copil la părinţi, vroiau şi ei să aibă nepoţi. Le-am tăiat toate aceste ocazii. Au fost un pic supăraţi, dar nu au avut încotro”, spune preotul.
Încet-încet, părintele Sebastian s-a împăcat cu sine şi cu Dumnezeu.
“În mănăstire nu poţi rămâne dacă nu eşti chemat şi dacă nu percepi realitatea, altfel nimereşti la spitalul de psihiatrie. Eu eram acela care ziceam – călugării sunt nişte oameni proşti, nişte needucaţi şi neînvăţaţi”, spune părintele Sebastian.
Îl întrebăm ce ar spune despre credinţă unui om de dincolo de poarta mănăstirii. Ne-a răspuns că drumul spre mântuire nu înseamnă ore întregi de bătut mătănii, ci puterea de a fi mai buni, de a întinde o mână de ajutor cui are nevoie şi chiar de a-l asculta pe omul care vrea să-şi descarce sufletul.
Vizionează reportajul Publika TV aici

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate ceresc, Mângâietorule,...
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților...
Fericitul Mina, nerăbdând să vadă nevoia aceea, nici voind să privească cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, și-a...
Condac 1: Veniți, ucenicilor ai lui Hristos, care însetați după împărăția cea cerească, să îi aducem laude iubitorului nostru ocrotitor,...
Anastasia, cea preafrumoasă între femei, s-a născut în vestita cetate a Romei. Ea pe toţi covârşea cu neamul său cel...
Rugăciunile începătoare, apoi: Condacul 1 Celei alese dintre toate neamurile, Apărătoarei neamului creştinesc, cântare de mulţumire aducem ţie, Născătoare de...
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău