Oricare viaţă vei voi, alege-ţi!

Povestit-a un bătrân, că era o fecioară bătrână, foarte sporită în frica lui Dumnezeu, care întrebată fiind de mine, pentru pricina depărtării sale de lume, a povestit aşa:

– Eu, o, minunatule, copilă fiind, aveam un tată foarte blând şi liniştit cu obiceiul, dar bolnav şi neputincios cu trupul, încât cea mai multă vreme a vieţii lui o cheltuia zăcând pe pat. Şi aşa trăia, încât abia rar şi cândva se întâlnea cu cineva. Cu lucrul pământului se îndeletnicea când se întâmpla de era sănătos şi acolo viaţa petrecându-şi roadele le aducea în casă şi atâta tăcere avea, încât se părea celor ce nu-l ştiau, că ar fi mut.

Însă maica era cu totul împotriva tatălui. Ea iscodea şi cele peste patria noastră şi atât era de limbută cu toţi, încât niciodată nu o vedeam câtuşi de puţin tăcând, ci uneori certându-se, iar alteori grăind lucruri necuviincioase şi fără rânduială. Chiar şi de beţii cu bărbaţi desfrânaţi mai mult petrecea şi ca o curvă era mult cheltuitoare şi rău ocârmuia cele din casă, încât averile deşi nu erau puţine, nu erau cu putinţă a ne ajunge. Căci ei i se încredinţase de la tatăl meu iconomia celor din casă. Şi aşa vieţuind ea, nu i s-a întâmplat vreodată vreo boală trupească, nu a simţit vreo durere cât de mică, ci în toată viaţa ei era sănătoasă cu trupul şi întreagă.

Deci topindu-se tatăl de îndelungată boală, s-a întâmplat de a murit şi îndată s-a pornit aerul şi s-au făcut tunete şi fulgere dese şi ploaie atât de multă şi aşa de necurmată se pogora de sus, încât nici puţin măcar a ieşi noi din casă nu puteam până la trei zile, timp în care şi tatăl sta neîngropat în casă. Iar oamenii satului văzând aceasta multe grăiau asupra răposatului zicând: cu adevărat vrăjmaş al lui Dumnezeu a fost acesta. Pentru aceasta nici nu îl lasă să se îngroape. Însă noi, ca să nu se împută trupul înăuntru şi să ne facă neumblată casa, scoţându-l afară, deşi ploaia era foarte mare, cum am putut l-am îngropat.

Iar mama, luând mai multă slobozenie, mai fără de ruşine s-a dat la desfrânare şi făcând casa de ruşine, cheltuia averea în desfătări, încât mai de toate eram lipsiţi. După multă vreme, sosindu-i moartea, aşa îngropare a dobândit, încât se părea că şi aerul ajuta la îngroparea ei. Deci, după îngroparea mamei, eu trecând de vârsta copilărească şi poftele trupului sculându-se asupră-mi şi zădărnicindu-mă, într-o seară mi-a venit o socoteală: oare viaţa tatălui meu să aleg şi în blândeţe, cinste şi păzire să vieţuiesc? Dar acela nici un bine nu a dobândit, aşa petrecând, ci totdeauna de boli şi de necazuri topindu-se, s-a dus de aici, nici ca ceilalţi oameni putând fi îngropat. Deci, de i-ar fi plăcut lui Dumnezeu această petrecere, pentru ce a pătimit atâtea rele? Dar viaţa mamei care era? Oare nu pururea petrecea în desfrânări şi dezmierdări, şi s-a dus din viaţa aceasta sănătoasă şi fără nici o pătimire? Aşadar, trebuie şi eu să vieţuiesc așa.

Că mai bine este a crede ochilor mei, decât cuvintelor altora. După ce am socotit eu, ticăloasa să urmez urmele maicii, a sosit noaptea şi eu adormind, a venit asupra mea un bărbat mare la trup şi înfricoşat la vedere şi căutând spre mine sălbatic şi cu mânie, mă întreba cu glas aspru zicând: spune-mi, care sunt gândurile inimii tale? Şi cu totul înspăimântată fiind, nici nu îndrăzneam a căuta la dânsul. Iar acela iarăşi, cu glas groaznic a grăit: vesteşte-mi mie, care sunt socotelile tale? Şi văzându-mă că de frică eram cu totul slăbănogită şi din minţi ieşită, îmi aduceam aminte de toate câte cugetam în mintea mea. Dar venindu-mi în fire, nu puteam să le tăgăduiesc, ci spre rugăminte m-am întors şi mă rugam, să mă învrednicească de iertare. Iar el luându-mă, mi-a zis: vino să vezi pe tatăl tău şi pe mama ta şi după aceea, oricare viaţă vei voi, alege-ţi!

Aşadar, scoţându-mă m-a dus într-un loc şes cu livadă, în care erau pomi de multe feluri, care biruiesc descrierea frumuseţii, încărcaţi cu tot felul de roade. Acolo împreună cu el umblând eu, m-a întâlnit tatăl meu şi cuprinzându-mă m-a sărutat, numindu-mă fiică dorită, iar eu îmbrăţişându-l, îl rugam să petrec împreună cu dânsul. El însă a zis: acum nu este cu putinţă să se facă aceasta. Dar de vei urma urmele mele, nu după multă vreme vei veni aici. Eu încă mai rugându-mă să rămân împreună cu el, m-a tras îngerul de mână, zicându-mi: vino să vezi şi pe mama ta, ca să cunoşti din lucruri, la care viaţa este de folos să te pleci. Ducându-mă la o casă foarte întunecoasă, plină de scrâşnire şi de tulburare, mi-a arătat un cuptor arzând cu foc şi vâlvâind şi pe câţiva cumplit stând lângă cuptor. Iar eu căutând în cuptor, o văd pe mama mea până la gât afundată în foc şi mulţime nenumărată de viermi din toate părţile mâncând-o, iar ea de usturime scrâşnind cu dinţii şi clănţănind.

Văzându-mă şi ea pe mine, plângând mă chema: vai mie, fiica mea, pentru durerile cele nesuferite! Vai mie, pentru muncile cele fără de sfârşit! Vai mie ticăloasei, că pentru puţină dezmierdare, ce chinuri mi-am pricinuit! Vai mie, ticăloasei, că în locul dezmierdărilor celor vremelnice, veşnic mă chinui! Miluieşte-mă, fiica mea, pe mine, maica ta, că ard şi mă topesc! Adu-ţi aminte de hrana care ai dobândit de la mine, şi mă miluieşte, şi-mi dă mâna şi mă scoate de aici! Iar eu, lepădându-mă de acei cumpliţi, care stăteau aproape, fără a mă apropia mama iarăşi cu lacrimi striga: fiica mea, ajută-mă şi nu trece cu vederea tânguirile maicii tale, nu trece cu vederea pe cea care aşa cumplit în gheena focului se chinuie şi de viermele cel neadormit este roasă!

Iar eu, milostivindu-mă cu sufletul de dânsa, am întins mâna să o trag. Focul însă, atingându-se puţin de mâna mea, mare usturime am simţit şi am început a urla şi a suspina cu plâns. Cei ce erau în casă, deşteptându-se de vaiete şi sculându-se şi aprinzând focul, alergau la mine şi mă întrebau adeseori de pricina vaietelor. Eu în sine-mi venind, cele ce am văzut le-am povestit lor şi de atunci am urmat vieţii tatălui şi mă rog să-l dobândesc pe el şi partea cea împreună cu dânsul, încredinţându-mă cu darul lui Dumnezeu, ce fel de cinste şi slavă sunt gătite celor ce aleg a vieţui cu dreptate şi în bună credinţă. De asemenea, ce fel de munci primesc cei ce îşi cheltuiesc viaţa în pofte şi dezmierdări.

Sursa Cuvinte folositoare ale sfinților bătrâni cei fără de nume, Ed. Doxologia, Iași 2009, p.242-245