Gheorghe Avornic: “Înainte de a fi creştini trebuie să fim oameni”

Numele avocatului Gheorghe Avornic este binecunoscut în mediul credincioşilor. Poate că vine dintr-o familie de slujitori, a regretaţilor protoiereu Constantin şi presvitera Eugenia din zona călăraşilor, poate că este un om cu o deosebită deschidere şi râvnă pentru cele sfinte şi dumnezeieşti, poate că nu refuză nimănui din cei care vin şi-i cer ajutor…

Numeroşi credincioşi sunt mulţumiţi acestui om cu inimă mare pentru că le oferă o consultaţie juridică, pentru că îi ascultă şi-i încurajează, pentru că pune suflet în activitatea sa de zi cu zi şi-i tratează pe toţi drept rude şi apropiaţi întru Domnul.

Anul acesta dl Avornic a fost inclus şi în Comisia sinodală pentru probleme morale şi sociale. Astfel, i-am solicitat un interviu pentru a ne împărtăşi din gândurile sale:

– De unde vine Gheorghe Avornic?

– Sunt născut la 4 iulie 1963 în satul Pîrjolteni, raionul Călăraşi, într-o familie foarte evlavioasă. Tatăl meu a fost preot, din acest considerent am primit o educaţie religioasă din primele clipe ale vieţii. Sfaturile lui mă călăuzesc şi acum în viaţă. Încă din copilărie am înţeles că cei şapte ani de acasă sunt cartea de vizită pe parcursul întregii vieţi a omului.

– Ce loc ocupă familia în viaţa dumneavoastră?

– Familia pentru mine constituie „biserica de acasă”, după cum o numesc Sfinţii Părinţi, aici îmi încarc bateriile când sunt epuizat. Toate pornesc din familie şi revin acasă. Îmi place nespus de mult să petrec în sânul familiei, însă prea puţin timp liber am pentru copii. Cu soţia încerc să îmbinăm câteva activităţi în comun, astfel reuşim să petrecem mai mult împreună. Atunci când sunt acasă încerc să mă bucur de fiecare clipă trăită împreună cu cei dragi.

– Cum au rămas în sufletul dumneavoastră chipul părinţilor?

– Părinţii poţi fi consideraţi icoana sufletului nostru. Pe lângă faptul că ei mi-au dat viaţă le sunt foarte recunoscător şi pentru educaţia primită. Povaţa lor este binevenită şi acum, peste ani. Vocea caldă a mamei şi corectitudinea tatei sunt lucruri pe care nu le poţi uita, indiferent de vârstă sau statut social. Ei mereu au servit pentru noi, copiii, drept exemplu în toate. Atât mama, cât şi tata aveau o memorie fenomenală şi posedau un talent deosebit de narator. În serile lungi de iarnă ne adunau pe toţi în jurul lor şi ne spuneau diferite poveşti…poveţe. Eu am preluat câte ceva din felul lor de a fi, probabil, şi darul de a citi.

– Cum percepe viaţa avocatul Avornic?

– Viaţa este foarte frumoasă şi ea merită a fi trăită din plin. Viaţa este un dar dela Dumnezeu. Evident, în această viaţă pământească, vremelnică, trebuie să dai Cezarului ce este a Cezarului şi lui Dumnezeu ce este a Lui Dumnezeu. Cu părere de rău, suntem absorbiţi atât de mult de cotidian, încât nu avem timp să admirăm o floare, un răsărit de soare… Mă gândesc câtă profunzime este în vorba populară care spune că un om cât trăieşte pe pământ trebuie să crească un copil, să sădească un copac şi să sape o fântână. Evident că omul este dator să lase o urmă pe acest pământ… Mulţi trăiesc de parcă vor fi veşnici pe pământ, iar mor de parcă nici n-au trăit. Să înţelegem că dimensiunea vieţii este veşnicia, în ceruri.

– Ce loc ocupă credinţa în viaţa dumneavoastră?

– Unul foarte important! Vă daţi lesne seama, că dacă tatăl meu a fost slujitor mi-a altoit în suflet, încă de mic copil dragostea faţă de Dumnezeu. Nu poate exista un om care măcar odată să nu se fi întrebat despre originea sa. Omul cu cât se scufundă în cercetări îşi dă seama că pe acest pământ este în mare trecere.

– În ce manieră vă educaţi copiii?

– Întotdeauna am pornit de la principiul că un copil este o personalitate. Am doi copii ai mei şi încă 5 la care le-am oferit o casă şi tot ceea ce se numeşte dragoste familială. Pe toţi i-am îndemnat să facă carte. În familia mea educaţia s-a făcut prin cuvânt. Tatăl mereu îmi spunea “Dacă ai posibilitatea ajută un copil, un nevoiaş…N-o să-ţi pară rău. Fă o pomană!” Aceste cuvinte mi-au rămas întipărite.

– Cum se educă valorile moral-spirituale în familie?

– Aceste valori trebuie să fie educate copilului chiar de la naştere. El trebuie să vadă de la părinţi că respectă datina creştină, doar în aceste cazuri putem fi siguri că şi ei la maturitate le vor respecta. Rugăciunea dinainte şi după somn, precum şi cea de la masă trebuie să fie nelipsite. Să nu uităm că familia este locul unde se pune baza viitoarei personalităţi, din acest considerent trebuie să oferim un exemplu demn de urmat copiilor noştri.

– Care este aportul şcolii în procesul de educaţie religioasă a tinerei generaţii?

– Unul esenţial. Învăţătorul alături de preot trebuie să fie cel mai mult antrenaţi în educarea corespunzătoare a tinerei generaţii. De ce zic preotul şi profesorul? Pentru că ei încă din cele mai vechi timpuri au fost pilonul intelectualităţii în satele noastre. Faptul că în cele câteva decenii de ocupaţie sovietică nu s-a putut vorbi de Dumnezeu a lăsat urme adânci în mentalitatea concetăţenilor noştri. În aceste condiţii nu este cazul să aruncăm responsabilitatea de pe umerii unora la alţii… Catehizarea nu se face doar în cadrul orelor de Religie, ci în cadrul tuturor disciplinelor, copilul trebuie să fie înconjurat de bunătate, receptivitate şi înţelegere, doar astfel ne putem asigura bătrâneţile. Însă legătura între Biserică şi Şcoală se face prin Familie, ca primă celulă a societăţii.

– De ce vă este teamă?

– Cel mai mult îmi este teamă de mânia lui Dumnezeu. În ultimii ani problemele societăţii ne fac să ne întrebăm din ce în ce mai des despre faptul, cât o să ne mai tolereze Dumnezeu acest comportament. Fiecare dintre noi ne-am deprins să cerem ceva dela Hristos, dela Maica Domnului, dela Sfinţi, doar foarte puţini aducem mulţumire pentru ceea ce primim. Omul intervine în creaţie, pierde legătura cu Creatorul, merge prea departe şi fără Dumnezeu. Aceasta mă îngrozeşte.

– Ce nu puteţi tolera?

– Nu pot tolera minciuna şi mediocritatea. Eu sunt un om care nu pot accepta ca o persoană care nu deţine abilităţi adecvate unei meserii să profeseze. Doar dacă îţi place ceea ce faci vei tinde să devii bun specialist, în caz contrar lucrurile nu se vor mişca niciodată din loc.

– Ce obişnuiţi să faceţi în timpul liber?

– În timpul liber îmi place să citesc. Dacă găsesc o carte bună nu o las până nu o parcurg toată. Un om ce nu citeşte, nu poate şi nu are ce comunica, nu poate transmite un mesaj. Eu consider că indiferent de profesia pe care o ai, lectura te ajută să deţii ample abilităţi de comunicare, să vorbeşti fluid şi să fii la curent cu tot ceea se întâmplă în lume.

–         Ce gânduri aveţi pentru creştinii de astăzi?

–         Înainte de a fi creştini trebuie să fim oameni. Între legile civile şi cele divine ar trebui să fie omenia. Pe toţi îi sfătui să fie simpli, să se smerească şi să meargă prin vâltoarea vieţii cu multă încredere în Cel de Sus. Cu noi este Dumnezeu.

A consemnat Vlad Madan