Obișnuiți-vă să fiți calmi la astfel de vedenii, căci ele abia încep în societatea noastră

Vorbesc aici cu prietenii mei. Sîntem la mine pe pagina. Aici scriu ceea ceea ce gîndesc. Cu siguranță, cei care mă cunosc, știu că niciodată nu am intrat pe un profil străin ca să comentez, ca să mă revolt, ca să dau cuiva lecții de libertate sau de credință. Consider că dreptul la cuvînt se cîștigă în timp și că fiecare trebuie să vorbească de pe scaunul său.
Eu nu sînt nici rocker, nici democrat, nici activist civic. Nu sînt angajat al vreunei corporații, nu iau bani de la nimeni și nu sufăr de dorința de a-i împăca pe toți, nici măcar nu vreau să schimb lumea, deoarece sînt ferm convins că lumea nu se schimbă. Nu caut laude și nu mă feresc de ocări. Experiența mă face să știu exact cine și ce reacții va avea la ce scriu și îmi asum întotdeauna aceste reacții, trăgînd concluziile de rigoare. E riscul meu, lupta mea, credința mea. Altfel nu pot fi.
Sînt un om mai mult decît deschis, polemizez senin cu atei, cu alte confesiuni, cu oricine nu împărtășește aceleași viziuni cu mine. Am însă o problemă: nu tolerez prostia și mizeria verbală (sînt legate). Șterg, blochez cu toată seninătatea. Asta nu intră în contradicție cu crezul meu. Viața e prea scurtă ca să o pierdem educînd pe cei cîțiva complexați pe care nici mama, nici tata nu au fost în stare să-i educe.
Apropo, mă amuză cei care se revoltă că le șterg comentariile proaste. Vă dau un sfat tehnic: scrieți despre mine pe pagina voastră, criticați-mă, înjurați-mă, faceți ce vreți. Dar la voi pe pagină.
Ieri am avut o herghelie cam de 70 de oameni care s-au repezit să calce în picioare Biserică și credința noastră. Ei nu aveau treabă cu nimic. Sînt niște arătări fără chip și fără rațiune, cu tălpi în loc de ochi, cu pumni în loc de urechi, scoțînd pe gură ceea ce, după fire, oamenii scot prin partea din dos a corpului. Nu vă cutremurați la astfel de arătări, căci ele sînt peste tot în lume, dar nu au nici o putere. Nu li se dă de la Dumnezeu. Cei care au citit vreodată molitfele Sfîntului Vasile cunosc ce vorbe și ce rîgîituri scot duhurile necurate din om atunci cînd se sălășluiesc în acesta. Obișnuiți-vă să fiți calmi la astfel de vedenii, căci ele abia încep în societatea noastră.
Numărul întreg de oameni în lupta de ieri a fost de 11.162. Peste 6.200 au dat like, ceea ce descoperă că numărul oamenilor întregi este incomparabil mai mare decît al celor rătăciți. Este un semnal de mare încurajare pentru a continua curățarea paginilor și grupurilor creștine de pe FB.
Puțină ordine nu strică:)
Pr. Savatie Baștovoi


Declinul creștinismului practicant în Europa, contracarat în același timp de secularismul maselor și de ateismul militant al elitelor, nu mai...
O tânără profesoară, cu vizibile tendinţe liberale, explica micuţilor ei elevi faptul ca ea este atee şi-i întreba dacă nu...
Neliniște, angst, mereu angst în acest artist care rămâne departe de senzația moleșitoare de a fi făcut tot, de a...
John Lennox este profesor de Matematică la Universitatea din Oxford și unul dintre cei mai mari apologeți creștini ai momentului....
Cum răspundem unui necredincios care ne cere o dovadă tangibilă a existenţei lui Dumnezeu? Bagă-i degetul-l în priză… Da, măi...
– Părinte, adesea se vorbeste despre “înnoire in Biserica”, ca şi cum Biserica îmbătrâneşte şi are nevoie de înnoire! –...
La sfârşitul sec. XX societatea din fosta uniune Sovietică a început să se convertească de la ateism la credinţa în...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău