Dragostea nu provoacă suferințe

 „Dacă cineva urmărește în relația de cuplu propriul interes, aceasta nu este dragoste, ci pur și simplu unul iubește sincer, iar celălalt permite să fie iubit. Cel mai degrabă, partea care permite să fie iubită se folosește de relație cu un anumit scop, însă relațiile de acest fel nu sunt de durată, despărțirea dureroasă nu e departe.

Dragostea este atunci când trăiești pentru celălalt, când trăiești viața lui, când prețuiești fiecare clipă petrecută împreună cu el, când îți este bine întotdeauna cu el, chiar și atunci când face ceva altfel decât ai vrea.

Dragostea acoperă totul, toate neajunsurile. Aici nu este vorba de sentiment – sentimentul trece întotdeauna, este vremelnic, nestatornic, pe când dragostea este veșnică, și ea este veșnică doar atunci când iubesc amândoi. Da, aceasta este știința științelor, cel mai important efort al omului de a deveni mai bun: cultivarea permanentă a relației cu celălalt, nu lăsarea leneșă a lucrurilor în voia soartei, în urma căreia relația autentică se diluează în deșertăciunea rutinei, în spatele căreia, dacă nu devenim în fire la timp, dragostea începe să se ascundă, iar în cele din urmă pleacă- aș spune eu, chiar adoarme. Dragostea este atunci când inimile bat în același tact- astfel gata, s-a terminat.

Dacă ai dragoste, vei avea și toate celelalte, deoarece cu omul pe care îl iubești cu adevărat te simți bine și liniștit în orice împrejurări.

Dragostea nu aduce suferințe; ea îi face pe oameni fericiți și recunoscători unul altuia pentru răbdarea și respectul dovedite în nevoința pe care o poartă, mână în mână, prin această viața. Cu adevărat, dragostea este nevoință, întrucât trebuie să fii totdeauna gata și să continui să iubești orice s-ar întâmpla.

Sentimentul nu poate fi prezent întotdeauna; el este trecător și, cu timpul, în împrejurări grele, piere pe atât de ușor pe cât de subit a apărut, lăsând în urmă un gust amar. Dimpotrivă, dragostea se călește în greutăți, întărește caracterele amândorura și îi ajută să croiască împreună o singură cale, pe care, pornind împreună, cei doi împreună și merg, doar înainte, pentru totdeauna.

Pentru „totdeauna” și „împreună”: cuvintele acestea sunt și înfricoșătoare, și foarte puternice. Focul ca să ardă întotdeauna, trebuie păzit tot timpul de vânt: și în dragoste căminul fragil al familiei trebuie apărat întotdeauna de cuvintele grosolane și trebuie să știm să ne oprim la timp, fără să întrecem limita.Este ușor să mergi pe stradă și să răspunzi cu un zâmbet la zâmbetul unei cunoscute, să înclini prietenos din cap când mai întâlnești pe cineva- dar acasă, când este atât de greu să suporți lipsurile celuilalt, atunci încearcă să zâmbești sincer, fără să te iriți, încearcă să rostești: „Oricum iubesc!”

Dacă iubești, îl vei primi pe celălalt cu toate plusurile și minusurile lui, te vei schimba tu însăți, fiindcă nici tu nu ești ideală… Eu am simțit că acela este omul cu care vreau să trăiesc întreaga viață și pe care vreau să-l văd tocmai soț al meu și tată al copiilor mei, pentru care vreau să-mi sacrific interesele și dorințele, cu care vreau să mă uit un film pe care l-a ales el, nu la cel care-mi place mie. Aparent este un fleac- dar tu încearcă, începe măcar de la acest lucru neînsemnat, și vei vedea cât de greu este uneori să fii de acord, să faci un compromis.

Nu atracția fizică ne-a apropiat, ci ceea ce se numește comuniune de spirit: interesele comune, vederile comune și, mai întâi de toate, sentimentul sincer și luminos că mă simt bine cu el chiar și când el se supără sau e trist eu mă gândesc cum să-l îmbărbătez, să-l înveselesc- adică pentru mine importante sunt dispoziția lui, sentimentele lui, starea lui de bine.

Cred că în dragoste omul se schimbă cu adevărat, își arată adevărata fire, și îl cunoști mult mai îndeaproape. Pentru tine devine important el, cel ce te-a cucerit, dându-ți inima sa- iar tu, ca o păzitoare a celui mai de preț dar, vei păstra cu grijă până la sfârșitul zilelor vieții voastre acea scânteie pe care, după ce ați aprins-o, o veți purta împreună prin furtuna împrejurărilor vieții.”

(Iulia Galinskaia)

Sursa: Dmitry Semenik, trad din l. rusă de Adrian Tănăsescu- Vlas, Dragostea adevărată (Taina dragostei înainte și după căsătorie), Editura Sophia, București 2012, p. 16-18