Despre credință, aur și sărăcie

Mă gîndesc că, trăind în Europa, de cînd Europa se consideră leagănul Democrației, Creștinismul a ajuns o credință blamabilă, o ”religie a urii”. La ceastă concluzie au ajuns democrații. Pe ei totul îi instigă la ură: o icoană cu Maica Domnului, de pildă, dacă o pui în cuiul în care stă Steve Jobs, dintr-odată instigă la ură. Pe ei, pe cei care luptă cu ura.

De unde se ia ura? Din inimă, desigur. Și din prisosul inimii grăiește gura. Aurul, de pildă, instigă la ură. Hainele. Clădirile. Potirele. Lingurițele. Totul instigă la ură.

Pe de altă parte, mă gîndesc ce ar face oamenii care se tulbură la vederea aurului dacă le-ar fi dat să trăiască în India, Tailanda sau China. Spun asta pentru că acolo este leagănul budhismului. Europenii consideră budismul o credință a păcii și e singura pe care nu o atacă. N-am auzit activiști civici supărați pe budhism.

Dar pe aurul din budhism? Există statui ale lui Budha făcute din aur masiv care cîntăresc tone. Tone de aur pentru o statuie într-o lume în care sute de milioane de oameni flămînzesc, stau la mila trecătorilor.

Există acolo temple cu pavaje foarte scumpe și frumoase, cu lemn roșu bătur cu aur, talgere de aur, zurgălăi, mergele. Dar nimenui în India sau în Thailanda nu le vine prin cap să le distrugă, să le topească. Pentru asta trebuie să fii european, să fii democrat, să fii activist.

De fapt, aur aproape că nu mai există în bisericile noastre, e spoială, l-a confiscat Lenin pe tot și l-a trimis în Elveția ca să facă Revoluție. E tablă poleită cu alamă făcută la ruși sau la greci, că românii nici asta nu mai fac. Strălucește, e adevărat. Dar mai bine nu ar străluci, că se tulbură democrația.

Sper că nu am instigat pe nimeni la ură cu aceste gînduri simple. Auzi, o statuie a lui Budha, care mînca numai orez și acela din paște în paște, de peste cinci tone de aur… Și mai e și cu burta mare.

Egumen Savatie (Baștovoi), http://rucodelie.ro/