Șapte copii din cadrul Gimnaziului-internat nr. 3 din Chișinău, au fost botezați de către ÎPS Mitropolit Vladimir
19:31, vineri, 18 decembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: botez, copii, mitropolit vladimir
În ziua pomenirii Cuviosului Sava cel Sfințit, Înalt Preasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru un grup de șapte copii, de diferite vârste, din cadrul Gimnaziului-internat nr. 3 din Chișinău.
Cu acest binecuvântat prilej, Vlădica Vladimir le-a urat copiilor să trăiască toată viața după învățătura Sfintei Biserici Ortodoxe și să-și pună cu încredere toată nădejdea în Pruncul Iisus și în Preacurata Maica Sa.
După ce au fost încreştinați, copii au primit în dar din partea Mitropolitului seturi de literatură religioasă pentru copii, creioane pentru desen, dulciuri, dar şi un ajutor bănesc.
Domnul Igor Sandler, Directorul instituției de învățământ, a declarat că această zi a fost așteptată de către copii cu multă emoție, pregătindu-se cu conștiinciozitate de acest important pas.
Menționăm că între Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove și Gimnaziul-internat nr. 3 din Chișinău, există de mai mulți ani o frumoasă colaborare, Mitropolitul având grijă să meargă adesea la copilași cu daruri și cu un sfat părintesc, lucru pentru care este mereu așteptat cu drag în incinta acestei instituții.