Fericit nu cel ce nu păcătuieşte, ci cel căruia Domnul nu-i va socoti păcatul!
17:47, duminică, 24 ianuarie, 2016 | Cuvinte-cheie: cuvios, deznadejde, gând, Ieromonah Savatie Baștovoi, lucrarea lui Dumnezeu, nădejde, păcate, pacea inimii, sfinţenie, smerenie

Ce crezi că este pacea inimii, oare curăţarea de păcate? Dar să ştii că şi un gând poate arunca în deznădejde mai mare decât cea în care te afli acum. Nu lipsa păcatelor aduce pacea inimii, nu lipsa păcatelor aduce sfinţenia, ci inima smerită, adică inima care primeşte toate câte i se întâmplă, chiar şi păcatele, şi în toate vede lucrarea lui Dumnezeu.
Pacea inimii înseamnă să ştii să nu te clatini atunci când vin păcatele asupra ta. Că zice David „de şapte ori va cădea dreptul şi se va ridica” şi „fericit bărbatul căruia nu-i va socoti Domnul păcatul”. Auzi, fericit nu cel ce nu păcătuieşte, ci cel căruia Domnul nu-i va socoti păcatul! Dar cui nu-i socoteşte Domnul păcatul, oare sunt privilegiaţi din ăştia?
Celui ce se spovedeşte Domnului cu nădejde, zice mai departe David, de aceea va veni către Dânsul tot cuviosul (v. Ps. 31).
Din Ieromonah Savatie Baştovoi, Dragostea care ne sminteşte, Editura Marineasa, Timişoara, 2003, p. 153


“Au fost mucenici, si acum vor fi. Cei de pe urma vor fi mai mari ca cei dintai. Caci...
Ce crezi că este pacea inimii, oare curăţarea de păcate? Dar să ştii că şi un gând poate arunca în...
Parintele Paisie Aghioritul a fost pomenit in noaptea dintre 11 si 12 iulie la Manastirea “Sfantul Ioan Evanghelistul” din Suroti,...
Patria Sfîntului Iosif a fost Sicilia, născut din părinţi dreptcredincioşi şi îmbunătăţiţi, anume Plotin şi Agatia, cărora, pentru viaţa lor...
Rugăciunile începătoare, obligatorii: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău