„Am văzut că din sfântul potir ieşeau flăcări luminoase şi ne-am înspăimântat”

Catehetul Irineu mi-a istorisit următoarea întâmplare.
„Era într-o zi de duminică, în biserica Sfântului Vasile din satul Lubudi, în Congo. Părintele Simeon săvârşea Sfânta Liturghie. La sfârşitul slujbei, era programat un parastas de patruzeci de zile pentru un copil pe nume Antonie, care murise de malarie. În biserică erau prezenţi, aşadar, şi părinţii copilului.
La momentul ieşirii cu cinstitele daruri, când preotul duce de la proscomidiar darurile pe Sfânta Masă, pentru sfinţire, părinţii copilului au făcut o mişcare surprinzătoare. Când preotul a trecut prin faţa lor, au încremenit înfricoşaţi în mijlocul bisericii şi şi-au făcut semnul crucii.
După slujbă au venit la părintele Simeon şi la Irineu şi le-au spus următoarele: «În momentul în care părintele a trecut prin faţa noastră, rostind cuvintele pre voi pe toţi, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăţia Sa, am văzut că din sfântul potir ieşeau flăcări luminoase şi ne-am înspăimântat. De aceea ne-am închinat cu frică şi cu cutremur şi am rămas nemişcaţi în mijlocul bisericii»”.
Din Părintele Damaschin Grigoriatul, Minunile – mărturie a dreptei credinţe, Editura Areopag, București, 2012, p. 60-61


Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci...
Condac 1: Veniți, ucenicilor ai lui Hristos, care însetați după împărăția cea cerească, să îi aducem laude iubitorului nostru ocrotitor,...
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților...
Şi a auzit regele Irod, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din...
Iubiţi credincioşi, astăzi nu o să vorbesc ceva din cele ale credinţei noastre, ci aş vrea să fac nişte aprecieri...
Iubiţii mei fii duhovniceşti, Astăzi pământul musteşte continuu de sângele războaielor şi al celorlalte mari nenorociri câte se întâmplă. Musteşte,...
Fertilizarea, în termeni medicali, reprezintă actul prin care este adusă pe lume o nouă fiinţă. Folosirea acestui termen, în cazul...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău