Fiica mea m-a întrebat de multe ori de ce nu are și ea o soră sau un frate

Sunt Ioana, am 34 ani și port cu mine un păcat făcut cu mulți ani în urmă.

Când aveam 21 ani am născut o fetiță, sănătoasă și cuminte, era un îngeraș. La 7 luni după ce am născut fetița am realizat că sunt din nou însărcinată. Atunci parcă totul se prăbușea în jurul meu: ce voi face?

Până să nasc fetița lucrasem fără carte de muncă. Acum locuiam la socrii și lucram pe unde apucam. Doream să fac o facultate și nu reușisem. Banii nu ne ajungeau de la o lună la alta.

Sfătuindu-mă cu soacra mea am hotărât să fac avort. Sora mea când a auzit a luat foc și mă suna de câteva ori pe zi. Începusem să nu îi mai răspund la telefon. Ea insista să nu-mi omor copilul, eu îi ziceam că habar nu are ce spune. Aveam mintea atât de întunecată încât găseam o mulțime de „scuze”, de motive care m-ar determina să fac asta. Nu m-am gândit la cum voi trăi apoi, cum voi putea să mă privesc în oglindă dimineața si multe alte lucruri.

8 ianuarie 2003 – ziua avortului

Nu voi uita niciodată acel salon imens plin cu femei însărcinate care voiau să devină neînsărcinate, care considerau că nu mai aveau nevoie de copiii lor și care îi omorau mai rău ca pe niște animale, fără să gândească nici că este păcat, absolut nimic, totul era normal. Aveam un sentiment ciudat, parcă știam că nu fac bine, dar iar îmi revenea în minte gândul că ce o să fac cu încă un copil, și așa de-abia cresc unul.

…am rămas ultima… se făcuse deja seară. Am plecat de la spital dărâmată și plină de regret. Tot acel gând, că „nu am avut altă soluție”, nu-mi dădea pace.

Timpul a trecut, familia s-a destrămat, fiica mea de multe ori m-a întrebat de ce nu are și ea o soră sau un frate de vârstă apropiată (de fapt nu are deloc), iar eu pun capul în pământ și rămân mută, abia stăpânindu-mi lacrimile. Odată cu trecerea anilor s-a accentuat și durerea și remușcarea din suflet pentru ceea ce am făcut atunci. Greutățile vieții m-au făcut să mă apropii de biserică, de Dumnezeu, să înțeleg că tot ceea ce ni se întâmplă își are răspunsul în propria noastră viață.

Dacă astăzi sunt singură, cu un copil care nu mă ascultă, neștiind încotro să mă îndrept este datorită faptului că atunci când Domnul mi-a dăruit al doilea copil eu l-am aruncat la coș, neavând nevoie de el, mintea mi-a fost întunecată, iar acum mă lupt să ies la lumină, rugându-mă să capăt iertare și vă rog și pe voi care citiți aceste rânduri să nu faceți niciodată avort, să nu fiți de acord cu el, căci aduce doar durere și regret. Toate le poți îndrepta prin rugăciune și răbdare, dar un avort făcut nu-l poți „repara”. Avortul nu este o soluție, este doar unealta prin care diavolul ne îngenunchează, ne face sclavi ai lui, ne îndepărtează de Dumnezeu.

Aș avea poate multe de adăugat pe această temă, însă esențialul acesta este: nu acceptați avortul, sunt familii care nu pot avea copii, care își doresc din suflet să înfieze măcar un copil. Căutați și aflați sfat de la duhovnic atunci când nu vă doriți un copil, dar el vine. Sub nicio formă nu acceptați să vă omorâți propriul copil: nu vă pot descrie în cuvinte regretul și durerea din sufletul unei mame care a făcut așa ceva.

Ioana N., București

sursa http://stiripentruviata.ro/